NIMIC NOU SUB SOARE! Dopaj la a IV-a olimpiadă

24 iulie 1908, ora 17,25. Stadionul „White City” din Londra. 90.000 de spectatori privesc, sub un soare torid, la o scenă incredibilă: concurentul italian Dorando Pietri, la cursa de maraton, intră pe ultimii 352 de metri. Deodată, acesta se clatină și se prăbușește pe pistă. Din tribună se aud strigăte de încurajare. Dar, „asemenea unui boxer numărat, el se ridică și pornește într-o direcție greșită”. Se lasă „o tăcere plină de consternare, întreruptă doar de strigătele de încurajare ale compatrioților”. Cade din nou. Însăși regina Marii Britanii „își abandonează atitudinea solemnă, transformîndu-se în prima suporteră a concurentului”. Scriitorul Arthur Conan Doyle, „tatăl” lui Sherlock Holmes, strigă din răsputeri să se ridice. În sfîrșit, sportivul înaintează „în zig-zag, ca un robot”. Mai are cîțiva metri, cînd din urmă apare americanul Johnny Hayes. Genunchii italianului cedează din nou. Hayes e gata să-i ia victoria. Lumea e în delir. A mai rămas doar jumătate de metru, și Dorando continuă să se clatine, gata să se prăbușească, dar… o mînă „a unui judecător cu pălărie de pai îi întinde mîna și-l trece linia de sosire”, după care se prăbușește ca și mort. Este ajutat să se ridice. Unul din sportivii care se aflau acolo, remarcă un fapt, anume că el „mirosea îngrozitor a stricnină”. Cuvinte ce n-au scăpat, însă, presei. A învins Dorando? Nu! Firește, este descalificat; nu pentru că era dopat cu stricnină, ci pentru că fusese ajutat să cîștige! Totuși, gloria abia începea pentru el. Cu suflet mare, regina Marii Britanii îi oferă o cupă plină ochi cu lire sterline. Îl bătu pe umăr și-i spuse:

– Îndrăznesc să sper că nu veți păstra ranchiună Marii Britanii! După aceasta, medicii se vor ocupa de Dorando să-l salveze de efectele supradozei medicamentoase. Devenise celebru. Marele cîntăreț de operă Enrico Caruso va veni să-l întrebe de sănătate, iar Arthur Conan Doyle fusese inițiatorul unei colecte publice. Eforturile medicilor îl salvează. Mustăciosul Dorando e provocat pentru o revanșă cu americanul Hayes. Va fi, însă, un maraton în stil american: 279 de tururi de stadion! Revanșa are loc în fața unui stadion plin ochi. Comunitatea italiană din Statele Unite – „Litlle Italy” e în culmea nebuniei – în stil italian cînd Dorando iese învingător. Peste el aveau să curgă, non-stop, dolarii. Apar diferite legende, care de care mai impresionante. Era prezentat ca „un copil sărac, strivit de munca de la bucătărie, dar care credea cu înverșunare în steaua sa”. Se spunea că pentru el era un fleac ca să ducă o scrisoare pe o distanță de 50 km, între Capri, localitatea sa natală și Reggio Emilio.

E invitat în Argentina. Cîștigă sume mari în pesos. Se întoarce în America, unde acceptă prinsoarea unor cicliști celebri, sau chiar a unor antrenori de cai de curse. Cîștigă. Face 200.000 de dolari, o sumă enormă pentru acele vremi. Uită cu totul că în 1908 avea doar o valiză de carton. Îl trage „ața”, însă, spre locul natal. E sfătuit să bage banii în construcția unui hotel. Cumpără un han vechi, îl renovează cheltuind jumătate din sumă. Îl termină, îl inaugurează, dar n-are clienți. E prea scump! Banii se topesc ca zăpada sub soarele primăvăratic. Cu greu, și aproape falit, deschide un garaj la San Remo. Este aproape uitat. Își vor aduce aminte, prin 1936, cei din aparatul de propagandă al lui Mussolini. Va fi numit de acesta „Cavaliere”. Apoi, nimeni nu-l mai ia în seamă. În 1942 Dorando Pietri împlinește 57 de ani. E doar o umbră a fostului mare atlet. Se simte din ce în ce mai rău. Medicii nu-l mai pot ajuta. Să fi fost urmările dopajului cu stricnină din tinerețe?

Se stinge uitat de toți, rămînînd în istoria Olimpiadelor ca unul din cele mai izbitoare cazuri de dopaj. (Eugen ȘENDREA)