Ședința Consiliului Local Onești, convocată pentru joi, 26 august, va pune în discuție acordarea, din bugetul local, a unor sume pentru o serie de culte religioase, dar și pentru încurajarea fenomenului cultural local. Se are în vedere, în mod special, organizarea în cele mai bune condiții a celebrei manifestări anuale „Zilele Culturii Călinesciene”, un regal cultural care a debutat în anul 1968 și la care sînt așteptate să participe mari personalități literare, științifice și ale vieții artistice romănești. Tot la ședința de joi se va dezbate și problema concesionării unor spații destinate a fi cabinete medicale, aflate în proprietatea privată a municipiului Onești. Un alt punct ce va fi viu disputat de consilieri este acela al modificării organigramei Administrației Piețelor Agroalimentare, Bazarului și Oborului Onești. (Ion MORARU, Cătălin BUZINCHE)
Consilierii oneșteni se găndesc la culte și cultură
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.