Studenții care vor fi cazați anul acesta la căminele Universității Bacău au toate șansele să nu mai fi obligați să scoată din buzunar la începutul fiecărei luni vreo șase, șapte sute de mii de lei reprezentînd taxa pentru masa de prînz la cantina Universității. Cu alte cuvinte, interniștii vor achita pentru o lună de cazare mai puțini bani față de anii anteriori. Se pare că vechile nemulțumiri ale studenților, obligați să plătească, alături de cameră, și bani de masă, au ajuns la urechile noii conduceri a instituției, care s-a hotărît să schimbe niețl statutul cantinei studențești. „S-au emis mai multe ipoteze cu privire la situația cantinei. Deocamdată, ne-am oprit la ipoteze unei cantine tip restaurant, cu autoservire, la care să poată veni atît studenții de la cămin sau cei dornici să servească o masă caldă, cît și profesorii. Mai existau și alte opținuni cu privire la această cantină, dar cred că aceasta va fi cea mai indicată. Vom încerca prin meniurile oferită să-i atragem pe studenți să ia masa de bună voie”, ne-a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Pintilie, prorectorul Universității Bacău. Viitorul cantinei studențești este cunoscut de reprezentanții studenților în Senatul Universități. Din perspectiva șefului Ligii Studenților, această mișcare ar putea fi cea mai indicată și convenabilă pentru ambele părți. „Cantina nu va mai fi obligatorie pentru studenți și cred că, din toamna aceasta, se va încearca o chestiune de cantină restaurant. Mi se pare normal pentru că, oricum, majoritatea celor cazați la cămin sînt de pe raza județului Bacău și-și aduc mîncare de acasă la pachet, aproape săptămînal. Ori, dacă va fi cunoscută ca o cantină restaurant cu auto-servire va putea fi deschis nu doar tinerilor cu statut de interniști, cît și celor din oraș care vor dori să serveacă ceva la cantină”, ne-a declarat Gabi Corodeanu, șeful Ligii Studenților din cadrul Universității Bacău. (Constantin GHERASIM)
Studenții vor putea servi masa la restaurant
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.