BAZAR Olimpiada: însemnări neconvenționale

Constantin CĂLIN

Pentru cel interesat nu numai de rezultate, ci și de semnificații, Olimpiada este un generator de reflecții. În ea sînt numeroase răspunsuri la probleme ce frămîntă istoria contemporană. Olimpiada e o sinteză: conține trecut, prezent și viitor; tradiție și înnoire. Într-o lume obsedată de ideea globalizării, ea constituie cel mai bun argument în favoarea diversității. Arată, de pildă, că nici o națiune nu poate fi eminentă în toate domeniile. Americanii nu pot face ceea ce fac excelent kenyenii și etiopienii nu pot face ceea ce fac excelent americanii. Fiecare sportiv are calitățile țării de origine. Naturale și morale. O întrecere mondială, Olimpiada e în același timp o lecție vie despre permanența sentimentului național. Succesele sînt receptate diferit. Fiecare națiune îi încurajează, în primul rînd, pe sportivii săi. La rîndul lor, aceștia, cînd cîștigă, își manifestă apartenența înfășurîndu-se în drapelele naționale, lucru pe care l-au învățat și ai noștri. Pasiunile naționale nu exclud politețea sau admirația față de ceilalți. Sportivii sînt niște diplomați mai convingători decît diplomații de meserie. Gesturile lor n-au perversitatea calculată a acestora din urmă. Olimpiada e, totodată, una din întrecerile sportive lipsite de vulgaritate. Bărbat sau femeie, sportivul e mai aproape de formele ideale și de simbol decît – să zicem – manechinul. Nu puțini dintre atleți și gimnaști evocă, prin corpul lor, sculpturile antice. Atmosfera de concurs estompează totuși gîndurile privitoare la sexualitate. Apoi, la Olimpiadă, n-auzi sloganuri rasiste, insulte și ocări în limbaj argotic. Huliganismul și țigănia sînt excluse. Aci, fotbalul, provocator de scandaluri, e redus la adevăratele lui dimensiuni. Acasă, publicul acestuia e provincial, periferic și fanatic. Zgomotos pînă la asurzire.

La Olimpiadă însă o mare importanță are liniștea: liniștea dinaintea unui start, liniștea dinaintea unui exercițiu la bîrnă, liniștea de dinaintea ridicării unei haltere. Forța sportivului se nutrește atît din aplauze, cît și din tăceri. La fel ca a actorilor și a muzicienilor. Tăcerea limpezește, simplifică, evidențiază; ajută la exprimarea valorilor. Între multe altele, Olimpiada e și ocazia de a învăța bucuria și suferința. Dansînd, aplaudînd, rîzînd, plîngînd. Lacrimile trezesc uneori mai multă simpatie decît rîsetele. Fie că sînt ale învingătorilor, fie că sînt ale învinșilor. Fie ale sportivilor, fie ale antrenorilor. Izvorăsc din preaplinul așteptării, din intensitatea neobișnuită a emoțiilor, din amărăciunea imensă a decepțiilor. Cu totul rar, de ciudă. În general, indiferent de sex, atitudinea sportivilor e una bărbătească. Inclusiv în momentele de nemulțumire, care de altfel n-au lipsit. Cazul gimnastului rus Nemov e cel mai frapant. Depunctarea lui a stîrnit indignarea publicului, care i-a huiduit copios, minute în șir, pe arbitri. Frustrat, contrazis în ideea lui de dreptate (căci depunctarea îl favoriza, pentru a doua oară, pe un gimnast american), publicul era dezlănțuit, fierbea, dar sportivul și antrenorul nu s-au agitat. Protestele publicului mergeau mai departe, vizau o mentalitate. Ca și în politică, și în sport americanii sînt lipsiți de măsură. Ar lua totul chiar și atunci cînd nu li se cuvine. Și, la fel ca în politică, au și în sport valeți care caută să le îndeplinească dorințele. Dar Olimpiada e contrariul oricărui imperialism. Ea nu admite impertinențele celor bogați. Organizația Națiunilor Unite, care azi se comportă ca o marionetă, ar trebui să împrumute, pentru a se revigora, din spiritul ei. Într-o altă definiție, Olimpiada e un detergent, atît pentru murdăriile din politica internațională, cît și pentru cele din politica internă. Privind-o, am uitat cu desăvîrșire de Bush, de Berlusconi, de cosașul Năstase, de Băsescu. E păcat că după ea urmează campaniile electorale. Readuse în prim-plan, certurile, mizeriile, infamiile vor acoperi curînd multe din imaginile frumoase ale întrecerii de la Atena. Aproape sigur, unii dintre politicieni vor avea nerușinarea să utilizeze în scopul lor victoriile sportivilor. Vine circul! Festivități, premieri, cadorisiri. Alocuțiuni, îmbrățișări, pupături. Fotografii pentru presă. „Zeițele” (cum le alintă aceasta) vor primi cîte 50.000 euro. Pare mult, dar e puțin față de cît cheltuiesc unii dintre trîntorii politici sau unii dintre junii corupți ai „tranziției”, legați prin înrudiri și vicii de noii oligarhi. Fără a aluneca în moralism, trebuie subliniat că la temelia Olimpiadei stă munca. O muncă planificată, ierarhizată, divizată. Acolo fiecare are de îndeplinit un rol, ajută cu ceva. Iată, omul cu prosopul, preparatorul fizic. Cel care, în time-out, șterge de transpirație țeasta, gîtul și brațele sportivului. Prompt, cu inimă. Refrișează, înviorează. E modul lui de a fi util. Contribuie la obținerea performanței!