Atacul mort și apărarea „varză”

Redacția Ziarul de Bacău

• fără să înscrie în cele trei etape, Petrolul Moinești se află pe ultimul loc. Antrenorul Florian spune că vor fi luate măsuri împotriva jucătorilor, dar este pregătit și pentru o debarcare a sa

„O primă repriză echilibrată, în care ne-am creat două ocazii de a marca”, spune Giani Florian, poate cel mai trist antrenor al Seriei l. A fost 5-0 după cele 90 de minute și chiar nu mai contează cele două oportunități ale moineștenilor. Care a fost cauza eșecului la scor? Tot Florian este cel care explică: „Totul s-a rupt în ultimul minut al primei reprize. Bucurel a atacat imprudent în careu, a fost 11 metri și am intrat conduși la vestiare. Apoi, în trei minute s-a rezolvat meciul. Geamăn a dat pe lîngă minge ca un începător, apoi a urmat o execuție de la 35 de metri”. Antrenorul Moineștiului nu este mirat de scorul mare cu care echipa sa a fost învinsă. Mai mult, „au mai avut vreo trei ratări”, încheie Giani capitolul goluri și ocazii. Apoi trece la jucătorii săi, fără să dea nume însă. „Este deranjantă atitudinea fotbaliștilor. Eu și Dan Moței ne-am angajat la un drum, chiar cu grijile financiare care erau în vară. Alții însă nu au înțeles nimic. Mai mult, restanțele s-au subțiat consistent, dar atitudinea lor nu s-a schimbat”, se confesează Giani Florian. Tehnicianul moineștean este supărat pe jucătorii cu experiență. Altfel, Petrolul nu a reușit să înscrie nici măcar un gol în cele trei etape scurse. „Asta doare cel mai ater. Nu avem apetit ofensiv. Viorel Gheorghe este izolat, Vasilachi este mereu cu spatele la poartă, iar Cîmpeanu are piciorul în ghips din prima etapă”, completează Florian tabloul trist al echipei care în sezonul precedent s-a clasat pe locul 4.

Același tehnician amenință: „se vor lua măsuri. Trebuie produs șocul”. Iar șocul se produce, în cele mai dese cazuri, prin schimbarea antrenorului. „Mă aștept și la asta”, a conchis Florian. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.