S-au înmulțit cerșetorii de pe străzile Bacăului

Redacția Ziarul de Bacău

• cei mai mulți stau cu mîna întinsă, dar sînt și unii care vînd produse furate • gardienii se plîng că în timp ce numărul cerșetorilor crește, ei rămîn la fel de puțini

Mulți dintre locuitorii orașului sînt agasați de cerșetorii care și-au făcut o obișnuință din a se plasa zilnic în mijocul trotuarelor din centrul orașului, în piață sau pe străduțele din cartiere. Din peisaj nu lipsesc nici vînzătorii ambulanți care oferă spre vînzare diverse produse. Cu toate eforturile gardienilor publici, care organizează acțiuni zilnice de depistare a celor care își cîștigă existența din mila semenilor, pe străzile Bacăului trecătorii întîlnesc puzderie de cerșetori și așa-zișii „comercianți”.

Mulți dintre cerșetori sînt figuri noi. Sînt femei, bărbați și copii care obișnuiesc să vină din alte localități sau din județele limitrofe. „Au existat cîteva săptămîni după alegeri, în care a crescut numărul celor veniți să cerșească în Bacău. Sînt oameni pe care înainte nu îi întîlneam aici. Pe cei vechi nu prea îi mai vedem”, a afirmat Petrică Cadar, comandant de grupă în cadrul Corpului Gardienilor Publici Bacău.

Vasile Bogov este tatăl a șapte copii. El vine zilnic de la Buhuși, însoțit de cîțiva dintre băieții lui, pentru a strînge cîțiva bănuți. Deși este tînăr, el preferă să se plîngă în fața tuturor că este sărac și vai de capul lui, decît să meargă să muncească cinstit. Vasile Bogov apelează și la ajutorul fiilor săi, niște micuți îmbrăcați jerpelit, nespălați, slabi, și care se plîng mereu că le este foame. Ei pot impresiona mult mai ușor.

Alții nu apelează la cerșit, ci preferă să facă comerț stradal, chiar dacă nu au autorizații. Cu toate că riscă să fie amendați și să li se confiște marfa, oamenii se trezesc în fiecare dimineață și pornesc la „treabă”. Este și cazul lui Petru Șerban, de 35 de ani, care nu este angajat. Omul vinde hîrtie furată de la Letea. Ultima săptămînă nu a fost prea bună pentru el. Asta pentru că gardienii l-au amendat și i-au confiscat marfa în fiecare zi, deși a făcut scandal. Ba, mai mult chiar, și-a tăiat mîna cu o lamă, amenințînd că se omoară. „Locuiesc la marginea Bacăului, împreună cu soția și copilul, într-o gaură săpată în pămînt. Trebuie să fac un ban, de aceea cumpăr hîrtie furată, iar apoi o revînd la preț dublu”, a spus bărbatul.

Cu toate măsurile luate de cei care au rolul de a menține ordinea publică, cerșetorii și vînzătorii ambulanți par să se înmulțească. În schimb, gardienii se plîng că numărul lor este redus, față de mărimea și fluxul de populație ale orașului. „Am făcut demersuri pentru angajări încă din timpul administrației Sechelariu. Am discutat și cu noul primar, dar nu am primit nici un răspuns. În acest moment, pentru ordine publică avem doar 18 băieți și o singură mașină. De la anul, sperăm că va fi altfel, deoarece este vorba că ne vom schimba în Poliție Comunitară”, ne-a declarat Dănuț Maftei, șeful Corpului Gardienilor Publici Bacău. (Oana MĂGUREAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.