S-ar părea că 2004 este un an special, imprevizibil, cu răsturnări neașteptate ale fenomenelor meteo, care influențează într-o oarecare măsură indivizii aparținători unor zodii.
Nu credem că membrii Guvernului României să se fi născut sub același semn zodiacal, dar probabil or fi uitat să-și pună pălărioarele de soare pe cele nisipuri încinse și bine întreținute.
În zilele senine soarele a dogorit puternic și a vătămat conținutul tărtăcuțelor onor miniștrilor, care au contrasemnat Hotărîrea nr.1301 / 19 august 2004 pentru modificarea unor prevederi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art.13, al.3 și 4 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1217/2003.
Actul normativ în cauză conține un articol unic, care prevede că persoanele îndreptățite potrivit legii primesc ca despăgubiri suma de 15.640.000 lei pe hectarul de teren la care au dreptul.
La citirea titlului hotărîrii de Guvern, am gîndit rapid că guvernului i s-a făcut milă de oropsiții ce și-au pierdut sănătatea în tranșee pentru apărarea pămîntului strămoșesc. Ei sînt norocoșii care au scăpat de moarte. Mila este o calitate umană deosebită, care poate acoperi toate păcatele unui om.
Potrivit art.13 din Legea nr.44/1994, veteranii de război decorați cu Ordinul Steaua României cu spade și panglică de Virtutea Militară, sau Ordinul României cu spade, Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, Ordinul Coroana României cu spade, Ordinul Crucea Regina Maria, Medalia Virtutea Maritimă, Medalia Serviciul Credincios cu spade și Crucea Meritul Sanitar, sînt împroprietăriți cu 500m.p. teren pentru loc de casă în municipiul, orașul sau comuna în care domiciliază, sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu un hectar teren arabil.
Și uite că nu a fost posibil ca bravii foști oșteni să primească o porțiune infimă din pămîntul pe care l-au apărat. Nici nu era posibil, într-o societate unde mizerabilii prosperă. Văzîndu-se în chingi, guvernul i-a miluit pe cei care au mai rămas cu astronomica sumă, din care nu li se pot asigura nici cele necesare trecerii la cele de veci.
În aceeași zi, milostivul guvern a mai făcut un gest de milă și a aprobat colosala sumă de un miliard lei veteranilor de război, în vederea împlinirii a 60 de ani de la alăturarea României la Coaliția Națiunilor Unite (23 august 1944).
Nu știm dacă cei 5 miniștri care au contrasemnat hotărîrea privind despăgubirea de 15 milioane de lei, au veterani de război în familie. Dacă au, s-au făcut de cacao, dacă nu, s-au făcut de rahat în fața istoriei, și această faptă de culoare nu se prescrie.
Dacă Guvernul Adrianului Imposibil nu știe ce îi mila, se teme totuși de mulții și gîlcevitorii „revoluționari”, la care le asigură fel de fel de avantaje, că de nu, se reped în ușa PSD împreună cu Ioșca, marele sfătuitor de taină al Iliciului.
Dar în timp ce barierele pungii naționale sînt strangulate, cînd e vorba de veteranii de război același guvern adoptă Hotărîrea nr.1227/2004, poliță în alb, prin care se aprobă plata contribuției financiare a României la resursele comune NATO, prevăzîndu-se că sumele necesare sînt exprimate în euro și se stabilesc de organismele NATO cu atribuții și responsabilități în domeniu.
Frica a depășit cu mult mila, și e păcat. Veteranii nu mai pot repeta faptele de acum 60 de ani, ei și-au făcut datoria. Azi cîntă cîntece de vitejie și ne privesc cu milă că nu le putem înțelege viața arsă pentru noi.
Îi vom înțelege în noiembrie-decembrie, cînd vom contraataca la urne. (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns