Astăzi se împlinesc 156 de ani de la actul eroic al pompierilor militari din 13 septembrie 1848. Atunci, în Dealul Spirii din București, pompierii militari, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, au înscris o filă eroică a devenirii poporului român. Compania pompierilor militari a dorit să intre în luptă împotriva coloanei otomane formată din mai mult de 6.000 de luptători, sub conducerea lui Kerim Pașa. Au căzut în luptă peste 100 de pompieri militari, dovedind curaj și dorința de sacrificiu pentru apărarea independenței poporului român. Cu această ocazie, Grupul de Pompieri „Maior Constantin Ene” din Bacău va organiza o serie de activități. Programul manifestărilor se va deschide la ora 11.00, cu primirea invitaților. Între 11.30 și 12.00, va avea loc ședința festivă.
Băcăuanii vor putea urmări, între ora 12.00 și 13.00, exerciții demonstrative specifice pompierilor militari. (Mircea MERTICARIU)
Lasă un răspuns