Un preot basarabean caută stăpîn pentru o troiță

• aceasta nu este încă terminată, iar părintele a ajuns pînă la Bacău în încercarea lui de a găsi pe cineva care să-i ducă munca mai departe

Un preot basarabean vrea să doneze unui om cu suflet mare și cu posibilități financiare troița pe care a ridicat-o. El îi spune troiță, însă aceasta este o biserică în toată puterea cuvîntului. Aceasta are zece metri înălțime și încă nu a fost terminată.

Preotul Ionel Mihail s-a născut și a crescut în satul Brusturi din Neamț. De mic, a simțit că viața preoțească îl atrage și nu s-a lăsat pînă nu a devenit preot. S-a hirotonit în România, dar nu a putut să-și exercite meseria aici, pentru că fețele bisericești de atunci au văzut în el harul pe care, probabil, ele nu-l aveau. Mărturie acestui fapt stăteau zecile de persoane care îi treceau pragul. Cînd a văzut că nu este dorit, preotul Mihail și-a făcut bagajele și a plecat în Rusia, ca să devină preot acolo. Nu a mai durat mult și rușii l-au făcut preot, apoi l-au trimis să slujească într-o mănăstire de pe lîngă Rădăuți. A slujit acolo aproape 20 de ani. Și aici a reușit să stîrnească invidia unor fețe bisericești, pentru că reușise să atragă o mulțime de enoriași pe lîngă el.

Securiștii l-au pus să semneze în orb

Totul a fost frumos pînă într-o seară, cînd la ușa chiliei unde stătea preotul a bătut șeful de post din sat. „Mi-a cerut livretul militar și buletinul. S-a uitat pe ele și mi-a făcut semn să ies. M-a urcat în mașină și m-a dus la Suceava. Mi-a spus doar că cineva vrea să vorbească cu mine”, povestește preotul. La secția de poliție din Suceava îl așteptau doi securiști care i-au cerut să părăsească mănăstirea și să se întoarcă în satul natal. Pentru că a refuzat, securiștii l-au bătut pînă preotul a semnat un act prin care se angaja să nu mai părăsească satul natal. „M-au pus să semnez ceva fără să mă lase să citesc. Eu nu am vrut și m-au luat la bătaie. M-au dat cu capul de dulap pînă l-au rupt și m-au bătut cu picioarele. Nu am mai putut de durere și am semnat. Odată cu acel act am încheiat și socotelile mele cu biserica”, ne-a declarat el.

Din acel moment a fost exclus din mănăstire. Cum prin legea preoțească un preot exclus dintr-o mănăstire nu mai poate sluji niciodată nicăieri, omul s-a resemnat. Ionel Mihail nu mai avut ce face și s-a întors la casa din satul Brusturi. A stat și a așteptat revoluția fără să mai facă nimic. După revoluție, în curtea casei bătrînești el s-a apucat să construiască o troiță. A ales ca locație perimetrul în care se afla o fîntînă foarte veche. Preotul spune că această fîntînă nu a secat niciodată și a rezistat multor războaie.

Anii au trecut și, mai mult prin forțe proprii, preotul a ajuns astăzi aproape de încheierea troiței. Ar mai fi de terminat doar clopotnița, dar cum puterile l-au lăsat, omul s-a hotărît să doneze troița cuiva de bună credință, care să o termine și să o îngrijescă și după moartea preotului.

Vecinii l-au ținut în loc

Probabil că troița ar fi fost terminată de mult, dacă preotul nu ar fi avut niște vecini „binevoitori” care s-au servit din materialele de construcție aflate în curtea preotului. Cel mai mult s-a „servit” un nepot de-al preotului, care rîvnește de ceva timp la casa acestuia. „M-a amenințat și mi-a zis că mă omoară. Tot timpul îl văd cînd fură, dar mi-e frică să ies la el, pentru că mă omoară”, ne-a povestit cu teamă Ionel Mihail. Au venit și alții să întrebe de troiță, dar aceștia erau mai interesați de casa și pămîntul bătrînului, troița rămînînd mereu pe ultimul loc. Preotul susține și că a încercat să o doneze unor mănăstiri sau biserici, dar de la toți a primit același răspuns: „Nu avem bani să o întreținem”.

În periplul său prin țară, preotul Mihail a ajuns și la Bacău, dar încă nu a găsit un bun enoriaș. Preotul a rămas acum cu o troiță nesfințită și cu imposibilitatea de a sluji aici. Singurele sale strădanii vizează acum să afle un răspuns pentru excluderea sa din mănăstire, dar și pentru o posibilă reabilitare a sa ca preot. Răspunsurile întîrzie să apară. (Alexandru COVACI)