Soțiile veteranilor se plîng că nu le sînt respectate drepturile

Redacția Ziarul de Bacău

• ele și-au propus să-i ajute și pe tineri

Soțiile veteranilor de război din județul nostru s-au întîlnit într-o ședință la care au discutat despre problemele lor sociale, dar și despre acțiunile pe care vetreranii le vor întreprinde cu ocazia zilei de 25 octombrie, cînd vor sărbători și ei Ziua Armatei Române.

Cel mai adesea s-a adus în discuție problema medicamentelor gratuite sau compensate. Vîrstnicele s-au plîns de foarte multe ori că farmacistele refuză să le elibereze medicamente fără ca acestea să fie plătite. „Am mers la Farmacia nr. 1, de unde vroiam să scot niște medicamente gratuite pentru un vecin, veteran de război. Farmacistele mi-au răspuns că nu mă pot ajuta, deoarece a fost depășit plafonul. Auzind scuza lor, le-am spus că voi merge la Casa de Sănătate să vorbesc cu directoarea. Dintr-o dată farmacistele și-au adus aminte că totuși mai pot să elibereze niște «gratuite». De aceea nu trebuie să ne lăsăm înșelate de oameni cu rea-voință”, a declarat doctorița Maria Rusu, soție de veteran de război.

Nerespectarea de către unii primari a Legii 44, care permite oferirea unei suprafețe de pămînt veteranilor, este o altă mare problemă cu care se confruntă veteranii de război. Mulți dintre ei nu au primit nici măcar în ziua de azi un hectar de pămînt. „Eu locuiesc la Onești. Nu am primit nici o bucată de teren și nici de despăgubiri nu am beneficiat. Soțul meu a murit cu gîndul la acel pămînt”, a spus una dintre participante.

Soțiile veteranilor nu au vorbit doar despre necazurile lor, ci și despre situația grea a tinerilor de astăzi. „Parcă acum mai mult ca oricînd tinerii sînt dezorientați și nu știu pe ce drum să o apuce. De aceea trebuie să facem front comun cu părinții, pentru că doar școala nu poate să rezolve problemele elevilor și a tinerilor”, a spus Elena Iacobeanu, președinta comisiei soțiilor veteranilor din cadrul Asociației Veteranilor de Război. Pentru a fi aproape de tineri, ele și-au propus să se organizeze în grupuri și să viziteze toate școlile din oraș.

La întîlnirea organizată la Cercul Militar din Bacău s-a vorbit și despre organizarea unor festivități, la 15 ani de la înființarea filialei din județ a Asociației Veteranilor de Război. Totodată, întîlnirea a constituit un bun prilej în care soțiile veteranilor l-au felicitat pe colonelul Gheorghe Hăineală, președintele Asociației, pentru înaintarea la gradul de general de brigadă. (Oana MĂGUREAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.