EDITORIAL Lolek și Bolek au trecut deja la atac

Florin POPESCU

Lui Sechelariu îi place să se dea la televizor. Asta e o axiomă veche. Recordul l-a bătut prin 1999, cînd a acordat în direct la Euro Tv audiențe timp de fix 11 ore și 20 de minute. E drept, moderatorul mai ațipea din cînd în cînd, ceea ce-l obliga pe Sechelariu să preia singur întrebările telefonice. Acea emisiune maraton a putut fi oprită numai după ce Sechelariu a fost convins că, de la ora cinci dimineața, încep să sune doar cei care dormiseră pe timpul nopții și nu văzuseră emisiunea. După 11 ore și 20 de minute, toată lumea era epuizată: moderator, echipă tehnică, șefi de prin televiziune, aparatură etc. M-am uitat atunci la cel ce era primar și nu mi-a venit să cred. Era mai proaspăt ca la începutul emisiunii. Cu o vioiciune tinerească, Sechelariu mai dorea să vorbească. Nu conta publicul real, ci numai cel pe care și-l închipuia el.

În 1999 – sau prin 2000, în primăvară – îl întîlnesc pe Sechelariu într-o ipostază relevantă dar mirabilă. Dincolo de miezul nopții, el oprise mașina pe lîngă Hanovra (crîșma, nu orașul), în mijlocul străzii. La cîțiva pași, îl văd pe primar cu un măturoi în mînă: dădea lecții de salubritate unui măturător. Tacticos, Sechelariu îi arăta omului cum vine treaba, cum se dă cu măturoiul mai bine, de la stînga la dreapta (sau poate greșesc, de la dreapta la stînga). Demonstrația s-a întins, în momentul cînd publicul s-a adunat lîngă ineditul spectacol. Mai ales, primarul a dat mai abitir cu mătura, cînd a recunoscut niște oameni de la televiziunea care funcționa pe atunci la Tic-Tac. „Filmați, să vadă lumea ce face primarul!”, cerea Sechelariu în gura mare. Am crezut atunci că doar veselia specifică orei întîrziate îl făcea pe om să se dea în stambă. Nu era așa, pentru că, la numai două zile, în timpul ședinței de Consiliu Local, mi-a cerut imperativ să povestesc în plen ce ispravă a făcut el în miezul nopții, cu măturoiul în mînă. A strigat la aleși că „am fost filmat”, ca dovadă a bunei sale credințe. Evident, nu fusese filmat decît în închipuirea sa și, oricum, nu știu dacă l-ar fi avantajat difuzarea ipoteticei casete.

M-am hîit de rîs marți seara, cînd am dat peste un nou cuplu la televizor. Era Becali cu, evident, Sechelariu. Îl invitaseră la o șuetă pe Dan Diaconescu. Ore în șir, Sechelariu a povestit cît de superlativ e el și cît de nocivi, indolenți, bătrîni și inutili sînt alții. Ca Hrebenciuc, Iliescu și alți pesediști.

Interesant cuplu. Cam ca Tanda și Manda, Lolek și Bolek, Tanța și Costel. Mi-am zis că s-au nimerit la fix sacul și petecul. Sechelariu chiar se potrivește cu Becali. Ați văzut și voi cum se completau. Cel mai mult mi-a plăcut cînd patronul PNG și al Stelei a dezvăluit o scenă de coșmar. Sau de „Cascadorii rîsului”. Se făcea că în aceeași încăpere se aflau Hrebenciuc și Sechelariu. Al doilea cade brusc în genunchi și îl imploră-amenință pe „H” că îl va învinge, că acum asta își dorește cel mai mult. Scenă cutremurătoare smulsă parcă din Dumas sau Feval. Nici unul nu e vreun D’Artagnan, dar un pic de pui de pardalian autohton se întrezărește. Cîtă suferință! Auzi: amenințări proferate în genunchi. Cum să nu rîzi! Ce scenă. Sechelariu, în budigăi, în fața șefului său de pe acea vreme. Și cînd te gîndești că Hrebenciuc negociază în numele nostru pe la înaltele porți ale Europei. Și, în acest timp, stă la palavre cu niște comici vestiți. Spun „niște”, pentru că Becali se laudă cu prietenia lui Hrebenciuc.

Ce lume, domnule! Niște guralivi vor să ne conducă. De la televizor, că de acolo se simt ei bine. În absența camerelor de luat vederi se simt singuri. Ei sînt convinși că aparatele alea îi iubesc. Oamenii nu mai contează. Sechelariu și-a făcut televiziune și a crezut că e de ajuns ca lumea să-l mai voteze o dată. N-a fost așa, iar Îngenuncheatul nu s-a învățat minte. Mai crede încă în gloria sa. Pentru asta, ne promite-amenință că se dă mai mult la televizor. La pachet cu Becali, ca spectacolul să fie desăvîrșit.