14 comune au nevoie de un al doilea medic de familie

Redacția Ziarul de Bacău

Ministerul Sănătății a decis ca, pentru stabilizarea medicilor de familie în zonele rurale greu accesibile și cu adresabilitate mică, să acorde o primă de instalare de 2.500 euro. Contra acestei sume, medicii doritori să profeseze în cele mai îndepărtate localități vor semna un contract prin care se vor angaja că timp de trei ani nu vor părăsi locul de muncă ales. Concomitent cu aceasta, ministerul intenționează și să reabiliteze cabinetele medicale din zonele vizate. În acest scop, s-a solicitat de la fiecare direcție de sănătate publică situația cu localitățile rurale care se încadrează în criteriile precizate mai sus. În județul Bacău, conform situației transmise ieri de conducerea Direcției de Sănătate Publică, 14 comune care au cîte un medic mai au nevoie de încă unul, raportat la cei peste 60.000 de locuitori, cîți au în total. Este vorba despre comunele Balcani (satul Schitu Frumoasa), Cașin, Colonești, Corbasca, Dealu Morii, Găiceana, Glăvănești, Gura Văii, Horgești (satul Răcătău), Motoșeni, Parava (satul Rădoaia), Pîrjol, Ștefan cel Mare și Tătărăști. În Balcani, de exemplu, există un singur medic la un număr de 8.400 de locuitori. Dacă în ce privește reabilitarea cabinetelor, lucrurile par destul de sigure (ministerul și-a propus să realizeze aceasta la un număr de 600 cabinete din țară), atragerea unui al doilea medic în localitățile amintite va fi mult mai dificilă. Din cele 17 posturi de medici de familie scoase ultima dată la concurs au fost ocupate doar două. (Elena ȚINTARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.