Gardienii publici din Bacău, ca și ceilalți colegi din țară, urmează să devină polițiști comunitari. „Participanții la o întrunire națională au venit cu diverse propuneri referitoare la restructurările care trebuie să aibă loc odată cu această schimbare. De exemplu, personalul Poliției Comunitare va fi angajat din rîndul gardienilor publici, care vor fi testați profesional de o comisie stabilită în cadrul Consiliului Local. Viitorii polițiști comunitari trebuie să fie măcar absolvenți de liceu. Cei care sînt deja angajați, dar nu îndeplinesc această condiție, vor rămîne în continuare, dar se vor ocupa doar de paza unor obiective de interes local sau privat. Noi vom urmări păstrarea în activitate a celor mai buni gardieni care au vechime, și recrutarea celor cu studii liceale și care au aptitudini fizice corespunzătoare”, ne-a declarat Dănuț Maftei, șeful Corpului Gardienilor Publici din Bacău.
Polițiștii comunitari vor avea atribuții în plus față de gardienii publici. Ei îi vor însoți și proteja pe reprezentanții primăriei sau alte persoane cu funcții în instituțiile publice locale în timpul unor controale sau acțiuni specifice, vor participa la asigurarea fluenței traficului rutier, vor supraveghea parcările auto, unitățile școlare, vor controla modul de depozitare a deșeurilor menajere, industriale sau de alte feluri, respectarea igienizării zonelor periferice și a malurilor cursurilor de apă, vor verifica și soluționa sesizările asociațiilor de proprietari sau locatari în care se reclamă încălcarea normelor legale. (Oana MĂGUREAN)
Lasă un răspuns