Violența domestică, fără leac?

Redacția Ziarul de Bacău

Prevenirea și combaterea violenței domestice a revenit ieri, pentru cîteva ore, în centrul atenției instituțiilor publice și a unor organizații neguvernamentale din județ. Organizată de Agenția Națională pentru Protecția Familiei, acțiunea nu a reușit, din păcate, decît să scoată în evidență aceleași probleme de mult timp știute. A fost reiterat faptul că numărul cazurilor de femei agresate de soți este din ce în ce mai mare, că acestea, chiar dacă se plîng poliției, își opresc demersul aici, din lipsa mijloacelor financiare de a-l finaliza. „Lunar, la Poliție se înregistrează cîteva sute de cazuri de violență în familie, inclusiv în cele care nu sînt cunoscute ca avînd conflicte, declară Valerica Manole, subcomisar la Inspectoratul Județean de Poliție. Dar, de cele mai multe ori, femeia își retrage plîngerea pentru că amenda care ar fi dată soțului s-ar răsfrînge asupra întregii familii. Și, atunci, tot pentru femeie este rău”. Atîta timp cît victima agresiunii trebuie să plătească pînă și certificatul medico-legal, iar nivelul de trai nu se va îmbunătăți, lucrurile nu se vor schimba, a fost concluzia multora din cei prezenți la dezbatere. (Elena ȚINTARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.