Medicul Vladimir Corneliac, șeful Maternității din Bacău, a impus mai multă ordine în lucrările de renovare ce se fac în această unitate. „I-am solicitat șefului serviciului tehnic al spitalului să pună afișe informative pe fiecare sector unde se lucrează, cu firma care a cîștigat contractul și data limită la care trebuie predată lucrarea, deoarece pînă acum noi nu știam nimic și exista riscul să ni se retragă din bani pentru că nu erau cheltuiți la termen”, ne-a declarat medicul Vladimir Corneliac. Lucrările de renovare de la etajul doi al maternității sînt aproape de sfîrșit. Mai trebuie montate doar cîteva instalații sanitare și caloriferele. De curînd, unitatea a mai primit de la Ministerul Sănătății 775 de milioane de lei, bani din care se va renova în întregime sala de operații de la primul etaj al clădirii, sală prin care suflă vîntul. „Unitatea noastră este foarte mare și avem mult spațiu excedentar de întreținut. Ea a fost proiectată pentru aproape 12.000 de nașteri anual, ori acum se nasc cam 4.000 de copii într-un an”, a precizat șeful maternității. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Renovarea celui de-al doilea etaj al Maternității e pe final
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.