Ștefan Pristavu, decanul profesorilor de desen din Bacău

Este considerat unul dintre cei mai cumpătați artiști plastici băcăuani. Nu găsești un coleg de breaslă care să aibă măcar o vorbă urîtă despre el. âl apreciază și-l respectă toți. De la cei tineri, pînă la cei de vîrsta sa. La cei 63 de ani, Ștefan Pristavu este considerat unul dintre „bătrînii” Uniunii Artiștilor Plastici, alături de Ilie Boca și Aurel Stanciu. Puțini știu însă că apreciatul pictor peisagist nu e doar un destoinic și echilibrat mînuitor al penelului, ci și un profesor de desen dintre cei mai apreciați. Mai mult, Ștefan Pristavu este cel mai vîrstnic dascăl aflat la catedră care îndrumă copiii spre descifrarea tainelor frumosului.

A urmat cursurile Licelui de Artă din Iași, între 1957 – 1962, după care a intrat în învățămînt și a muncit doi ani, la Tîrgu Frumos și Hălăucești, deoarece „aveam nevoie de bani pentru a putea urma cursurile facultății”, ne-a spus el. Apoi, din 1964 pînă în 1967, a urmat Institutul Pedagogic de trei ani – Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Și-a definitivat studiile între 1978 – 1982, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Muzeologie. „Am avut profesori foarte buni, între care Dinu Giurescu și Andrei Pleșu”, și-a amintit artistul. A învățat atît de multă istorie, încît și acum își mai amintește fraze din cuvîntările lui Tudor Vladimirescu, despre care a făcut un referat la Dinu Giurescu. „Tare milă am de bieții locuitori ai Mehedințiului. Că unii de pe o parte, și alții, pe de alta, i-au uscat de tot”, ne-a recitat, din memorie, pictorul.

în prima noapte în Bacău a dormit pe o masă

Ștefan Pristavu a ajuns profesor de desen la Bacău, în anul 1967, împreună cu mai tînărul său coleg Aurel Stanciu. Nu știa mare lucru despre orașul în care a venit ca dascăl de desen, dar l-a ales deoarece era cea mai bună ofertă. „Ne-am petrecut prima noapte într-o sală la Liceul Pedagogic, unde am dormit pe o masă, deoarece nu aveam unde să punem capul. După o zi ne-am găsit o gazdă la o doamnă, într-o casă situată pe atunci la marginea șoselei care duce de la biserica «Sfîntul Nicolae», la autogară. Gazda noastră fusese boieroaică și ne povestea adesea ce urît era să călătorești în mașină, pentru că nu vedeai nimic în jurul tău. Și făcea apologia mersului cu șareta”, și-a amintit artistul.
A ales să predea la Școala nr. 1 din Bacău, gîndindu-se că era cea mai bună. „Fiind șef de promoție, mi-am îndreptat atenția spre Școala nr. 1. Făcusem o paralelă în gîndul meu și mă gîndeam că, așa cum, la Iași, Școala nr. 1 era «Mihail Sadoveanu», adică cea mai bună, și la Bacău va fi tot la fel. Cînd colo, aici am descoperit că Școala nr. 1 este cea mai veche instituție de învățămînt, dar nici pe departe cea mai bună. Era situată lîngă clădirea fostului Teatru de Animație. Acum e dărîmată. Era o clădire veche, probabil cea mai veche din Bacău ca școală, construită în stil neoclasic, după principiile lui Spiru Haret, respectiv școală și casă pentru director”, ne-a spus Ștefan Pristavu. Cît privește noul său loc de muncă, profesorul ne-a povestit că în școala nr. 1 a găsit caietele unor elevi din vremea stalinistă, în care erau consemnate citate întregi din Stalin. Că era o instituție de învățămînt mică și nici măcar nu-și acoperea norma de profesor fiind nevoit să predea și la Liceul nr. 3, nici nu mai conta. Mai ales că se înțelegea foarte bine cu colegii. „Eram ca o adevărată familie”, a afirmat profesorul Pristavu. A activat la școala nr. 1 pînă la desființare. A venit apoi la Școala nr. 11, nou construită, undeva pe strada Logofăt Tăutu, unde predă și astăzi.

„Profesorul este dezarmat în fața unor copii înarmați”

Cînd vine vorba de lucrul cu copiii, Ștefan Pristavu zîmbește. A fost un profesor exigent, fapt pe care l-au simțit pe propria piele inclusiv copiii mai-marilor din partidul comunist. „Era greu, ca și acum. De multe ori am vrut să plec, dar nu aveam unde. Cînd am văzut cum stau lucrurile, mi-am dat gradele ca profesor. A mai crescut salariul și am rămas. Oricum, orele de atunci erau ceva mai odihnitoare decît cele de acum. într-o clasă, la sfîrșitul anului erau cel puțin patru repetenți și vreo zece corigenți. Abia dacă trecea anul jumătate de clasă. Erau exigențele mari. Acum se încearcă strîngerea șurubului la disciplină, dar pîrghiile nu le are decît directorul, în loc să-i fie date profesorului. Așa că, în condițiile de azi, profesorul este dezarmat în fața unor copii înarmați”, ne-a explicat el.
Față de elevii de astăzi, profesorul Pristavu nu are decît compasiune. „Copiii de azi vorbesc despre ceea ce văd. Așa văd la televizor, așa fac. Și în urmă cu 30 de ani erau elevi cu probleme. Mai chiuleau de la ore și jucau fotbal. Dar legăturile cu părinții erau mai strînse. Și relațiile între profesori erau mai strînse. Cu mult mai strînse decît în zilele de azi. De ce? Pentru că nu exista concurență pe post. Acum, fiecare luptă să nu i se dea catedra în restrîngere, să nu rămînă fără pîine. Apoi există stresul provocat de cerințe aproape inumane, care te sperie: că nu vor mai fi posturile definitive, că vor dispărea gradele etc. Și toate acestea afectează inclusiv procesul de învățare”, consideră Ștefan Pristavu.

Poți face multe, important este să existe pasiune

Acum, cu aproape 40 de ani petrecuți în breasla dăscălimii băcăuane, Ștefan Pristavu poate da o definiție, nu tocmai livrească, a ceea ce înseamnă profesor. „Cred că e ca în orice meserie. Au fost și momente dificile, dar și satisfacții foarte mari, de natură spirituală. Cînd mă întîlnesc cu un fost elev, de departe zîmbește la mine. Atunci simt că nu degeaba m-am sacrificat. Acum, mă uit în urmă și îmi dau seama prin cîte cumpene am trecut. De foarte multe ori putea să se întîmple ceva rău, dar nu s-a întîmplat. Și mă bucur. însă altor li s-a întîmplat”, a afirmat profesorul.
Cariera didactică nu i-a afectat-o pe cea artistică. Din contra. „Din fericire, profesorul, dacă vrea, are timp disponibil pentru a picta. Așa și eu. Am pictat și am participat la bienale de pictură, organizate de Uniunea Artiștilor Plastici, reușind să devin membru al acesteia”, ne-a spus artistul. Și a mers cu amîndouă pasiunile, fără a renunța la nici una dintre ele. Mai mult, a devenit unul dintre cei mai apreciați pictori băcăuani, cu participări la zeci de tabere naționale și internaționale. Semn că acolo unde există pasiune și dragoste se poate. Și nu bine, ci chiar foarte bine. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!