Soția directorului DGPC a fost prima femeie taximetrist din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

• Liliana Brașoveanu a spart gheața în domeniu în a doua jumătate a anului 1990 • gestul s-a datorat lipsei de bani, soția actulalului director de la Protecția Copilului fiind și primul inginer șomer din Bacău

Liliana Brașoveanu, soția directorului Direcției Generale pentru Protecția Copilului, e genul de femeie extrem de deschisă, dar, în același timp, și extrem de hotărîtă. Nu mulți și-ar imagina însă, că actualul inginer de cadastru din cadrul Primăriei a fost, în a doua jumătate a anului 1990, prima femeie taximetrist din Bacău. „Atunci eram proaspăt șomer și lipsa banilor și-a spus cuvîntul. Am convenit însă, în familie să nu lucrez mai tîrziu de ora 17.00 și, dacă întîrziam, soțul devenea foarte agitat. S-a întîmplat însă, să ajung acasă și după ora 17.00”, povestește Liliana Brașoveanu. Atunci, singurul punct din oraș de unde se putea lua un taxi era hotelul „Decebal”, în zonă fiind și locul de întîlnire al valutiștilor, ceea ce a făcut ca cei mai fideli clienți ai Lilianei Brașoveanu să fie vînzătorii de valută. Băieți buni, colegii de breaslă nu au iertat-o de șicane. „Aceștia știau că îmi aleg clienții, de aceea, într-o zi, m-am pomenit singură în fața intrării în restaurant. Normal că primul mușteriu chercelit care a ieșit din restaurant s-a urcat în mașină la mine și nu am mai avut cum să-l refuz. Pînă la urmă, am fost cîștigată, pentru că mi-a plătit cursa pînă la stadion și cînd a urcat, și cînd a coborît. În plus, mi-a lăsat și pachetul de cafea, care în ’90 continua să fie o delicatesă, pe care îl avea în mînă în momentul cînd a urcat în mașină. Două zile am ținut pachertul de cafea pe bord, ca să vadă colegii ce au pierdut”, a continuat Liliana Brașoveanu.

Nici promisiunea, pe care singură și-a făcută, de a nu accepta curse în afara orșaului nu a fost respectată. A fost încălcată o singură dată, dar a fost suficient. „A fost vorba de o cursă Bacău – Buhoci. Cînd am ajuns aproape de Buhoci, mi-am dat seama din discuție că cel din dreapta mea e unul dintre autorii unui jaf notoriu în acea vreme, despre care citisem în ziare. Imediat ce a coborît, am întors și a plecat în viteză spre Bacău. Nu mă mai interesa că nu mi-a plătit și, cu atît mai puțin, că mi-a spus să-l aștept”, a adăugat Liliana Brașoveanu. Totuși, cel mai rău s-a simțit în momentul în care a fost recunoscută de Neculai Cucu de la Direcția Muncii. „A urcat la «Decebal» și mi-a cerut să-l duc pînă la Narcisa. Pe drum am mai discutat, dar nu mi-a dat nici o clipă de înțeles că mă cunoaște. Abia cînd am coborît mi-a spus «mulțumesc, doamna Brașoveanu». În acel moment, mi-a fost cumplit de rușine”, a încheiat soția directorului DGPC. Aventura de șoferiță a acesteia nu a durat decît pînă la sfîrșitul anului, scumpirile repetate ale benzinei obligînd familia Brașoveanu să caute alte surse de venit. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.