~3 min lectură 6 comentarii

Criză a medicilor de familie din Bacău! Deputatul Cristian Ichim acuză Primăria că îngreunează activitatea cabinetelor

Redacția Ziarul de Bacău

Deputatul Cristian Ichim semnalează unele dintre principalele probleme cu care se confruntă medicii de familie în județ, dar și în municipiul Bacău. Medicii i s-au plâns parlamentarului că Primăria Bacău nu se ocupă de starea cabinetelor pe care le concesionează și, în plus, amenajează parcări municipale în fața acestora.

Parlamentarul băcăuan a anunțat că a solicitat Primăriei Bacău informații despre situația medicilor de familie:

Dreptul cetățenilor la asistență medicală este unul fundamental. Asta înseamnă că statul este obligat ca, prin autoritățile centrale și locale responsabile, să se asigure că atât cadrul legal, cât și alocările financiare necesare există și sunt utilizate în folosul furnizării de servicii publice de sănătate către toți cetățenii.

În județul Bacău, la o populație de peste 600.000 de locuitori în 93 de UAT-uri, sunt 261 de cabinete medicale, dintre care 117 în mediul rural și 144 în mediul urban. În trei localități din mediul rural nu există niciun cabinet de medic de familie.

Am stat de vorbă recent cu câțiva medici de familie din municipiul Bacău și mi-au semnalat o serie de probleme cu care se confruntă în activitatea lor. Spațiile în care își desfășoară activitatea acești medici de familie sunt concesionate de la Primăria Bacău pe o anumită perioadă, conform prevederilor legale în vigoare.

Cu toate aceste, relația contractuală cu Primăria este destul de dificilă. În unele situații, cabinetele funcționează în spațiul unor foste dispensare medicale. Primăria nu investește în renovarea și recondiționarea spațiilor externe cabinetului, cei mai mulți medici au investit din resurse proprii. Nici fonduri externe nu pot atrage, pentru că nu există predictibilitate în relația contractuală. În anumite zone, Primăria a început transformarea spațiilor din fața cabinetelor medicale în parcări municipale, făcând și mai dificilă activitatea acestor cabinete.

Pentru a avea o imagine mai clară despre situația semnalată, am transmis o solicitare de informații către Primăria Municipiului Bacău.

Consider că sunt necesare o serie de intervenții mai clare ale autorităților centrale și locale, ca de exemplu:

– autoritățile administrației locale să fie obligate să acorde facilitățile și stimulentele necesare instalării unui medic de familie și funcționării cabinetului acestuia;

– prin bugetul Ministerului Sănătății, trebuie instituită obligația de a finanța cheltuielile de investiții în infrastructură, în localitățile rurale, în vederea construcției, reabilitării, dotării minime standard a spațiilor medicale și nemedicale în care se desfășoară activități de îngrijire medicală primară;

– instituirea unei obligații de dare în folosință gratuită, închiriere, concesionare ori vânzare fără licitație cu prioritate către medicii de familie care doresc să-și deschidă un cabinet în unitatea administrativ-teritorială în care nu există aceste servicii publice;

– organizarea de stagii de practică în mediul rural pentru studenții și medicii rezidenți în medicina de familie.

– deputatul Cristian Ichim
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Ramona
    6 septembrie 2022, 18:45
    0

    Domnule deputat, cu tot respectul, pe medicii de familie cine îi verifică? Sunt unii medici de familie care nu își respectă programul de lucru, au atitudine lipsită de respect față de pacienți și multe alte nereguli. Cred că ar trebuie făcute controale inopinante la Cabinetele medicilor de familie mai ales în comune. Sănătate multă și Doamne ajută.

  2. V
    Votantul
    7 septembrie 2022, 04:15
    0

    Domnule Deputat ne puteți spune ce inițiative legislative și ce propuneri pentru ajutarea medicilor ați avansat anul trecut in perioada ianuarie septembrie? Perioada în care MINISTRUL SĂNĂTĂȚII era dat de USR, sau mai bine….de PLUS..

    1. e
      elena
      7 septembrie 2022, 07:00 răspuns pentru @Votantul
      0

      nici una. in afara de gargara si prosteala, ce altceva e la usereul vietii?

      1. V
        Votant
        7 septembrie 2022, 08:34 răspuns pentru @elena
        0

        Aici nu e vorba de usr, care oricum e ca si disparult din peisaj, gargara si prosteala e specifica tuturor politicienilor, indiferent de partid. Cum nu avem alternative tot noi ar trebui sa fim mai activi , sa ii asaltam cu petitii, audiente la cabinetele lor, sa ii punem la treaba.

  3. V
    VotantX
    7 septembrie 2022, 06:19
    0

    Domnule deputat vesnic acuzator, ati rezolvat problema accidentelor de pe E85? De cativa ani numai pe subiectul asta apareati in peisaj. Presimt pana la urmatoarele alegeri ca aveti o noua tema.
    Cu totii semnalati probleme, trageti semnale de alarma, dati replici, contrareplici dar concret pentru rezolvarea unei probleme ce initiative aveti?

  4. V
    Veteranul
    8 septembrie 2022, 01:41
    0

    respectivul este deputat al Romaniei? Din partea cui? Mai exista Parlament in Romania?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.