Începînd de vineri, 21 de băcăuani au devenit pompieri cu diplomă. Ei au absolvit cursurile de formare profesională în vederea atestării personalului cu atribuții de îndrumare, control și constatare a încălcării legii în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor. La acest curs au participat reprezentanții a 17 comune din județ și patru de la diferite firme. După terminarea cursurilor, ce s-au desfășurat pe durata a două săptămîni, ei au primit un certificat de competență, în urma probelor scrise, a probei practice și a susținerii unei lucrări de diplomă. Acest certificat este valabil cinci ani, cu drept de prelungire doi ani. „Apreciez în mod deosebit modul în care s-au pregătit cursanții. Ei au obținut numai calificative de bine și foarte bine, și toate notele au fost peste opt”, ne-a declarat maiorul Volodia Tisescu, purtătorul de cuvînt al Grupului de pompieri militari „Mr. Constantin Ene” din Bacău. (Florin CRĂCIUN)
21 de băcăuani au devenit pompieri cu diplomă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.