~3 min lectură 6 comentarii

Umbrărescu, de neoprit! Constructorul băcăuan își adjudecă contract după contract, dominând piața infrastructurii majore din România

Gabi MIHAI

Constructorul băcăuan Dorinel Umbrărescu este deja lider incontestabil al pieței infrastructurii majore din România. Dacă ar fi să câștige și contractele pentru tronsoanele din A7, Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani, ar ajunge la peste 400 de km de autostrăzi și drumuri expres pe care ar trebui să le finalizeze în mai puțin de 3 ani.

O analiză a Asociației Pro Infrastructură arată că grupul UMB, controlat de Umbrărescu, ajunge să „ia tot caimacul” în materie de drumuri de mare viteză în România. Întrebarea este dacă constructorul băcăuan va avea capacitatea să „ducă” toate contractele.

După ce a semnat în 06.09.2022 contractele pe loturile 1 și 4 iar luni (19.09.2022) a fost declarat câștigător pe celelalte două sectoare din Autostrada A7 Buzău-Focșani (21.09.2022), a depus oferte la toate cele trei loturi de pe Bacău-Pașcani și a ofertat complet și pe Focșani-Pașcani. De asemenea, CNAIR a anunțat că este pe primul loc și pe Autostrada ”Urșilor” A1 Lugoj-Deva, lot 2.

Pe lângă cele două noi contracte de pe A7, UMB are încă 7 proiecte majore în execuție: A0 Nord loturile 2 și 4, A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, DEx12 Slatina-Colonești-Pitești și DEx6 Galați-Brăila.

„Cei de la UMB au acum în tolbă 9 din totalul de 23 de contracte, peste 155 kilometri din cei aproape 440 kilometri de autostrăzi și drumuri expres aflați în prezent în execuție în România, adică peste 35% cotă de piață pe drumurile de viteză (vezi grafice mai jos).

Au șanse mari să pună mâna și pe tronsoanele 2 și 3 din Buzău-Focșani cât și pe ciotul rămas din Lugoj-Deva unde tocmai au fost dați câștigători (să vedem dacă se depun contestații). Aproape sigur au ofertat la fel de agresiv pentru toate cele 6 sectoare din Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani.

Așadar, cel mai probabil își vor consolida poziția de lider în piața infrastructurii rutiere majore. Totuși, cât (mai) pot duce? Dacă vor primi toate cele 8 loturi de pe Autostrada A7 plus A1 Lugoj-Deva, ar adăuga peste 250 de kilometri noi în portofoliu pe lângă cei 155 pe care-i au acum.

În mod evident, ar depăși cu mult capacitatea lor actuală care nu poate fi dublată peste noapte, pe A7 având execuție directă cu termene foarte scurte. Chiar dacă ar subcontracta masiv către jucători locali, mai mici, tot ar fi extrem de dificil și riscant să treacă imediat de la 155-200 la 400 de kilometri în lucru, toți scadenți în 20-30 de luni cu excepția ciotului Lugoj-Deva!

Le dorim curajoșilor de la UMB succes și calcule chibzuite. Iar nouă, tuturor, ne dorim o piață echilibrată populată cu antreprenori generali serioși care-și împart riscurile și profiturile”, susțin cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    Stoica Ion
    24 septembrie 2022, 02:22
    0

    Umbrărescu in afară de faptul că are utilaje de top stie cum să-și păstreze angajații plătindu-i bine și ajutîndu-
    le familiile la nevoie. Le respectă doleanțele și din punct de vedere religios. Are contrcte de intrținere utilaje direct cu firmele producătoare.Pînă acum a respectat termenele de execuție cu mici exceptii datorită unor inconveniente apărute instantaneu.

    1. C
      Costi
      25 septembrie 2022, 14:09 răspuns pentru @Stoica Ion
      0

      Respect și succes în continuare, trebuie să fim mândri..

  2. V
    Văleanu Doruu
    24 septembrie 2022, 19:36
    0

    Tot respectul nostru pentru domnul Umbrărescu pentru seriozitatea de care dă dovadă și pentru profesionalismul angajaților avem nevoie de întreprinzători români care fac treabă bună și care ajută această țară să fie respectată și să devină atractivă Mult succes în continuare

  3. C
    C-tin
    25 septembrie 2022, 12:20
    0

    Adevărul este că trebuia să apară un român să facă ceva în această privință. Mult succes. De unul ca el este nevoie și în alte domenii. PS. Dacă vine vorba despre subcontractări eu aș merge pe mâna ucrainenilor care au depus oferte. O să fie nevoie și la ei de mână de lucru.

  4. N
    NH
    25 septembrie 2022, 15:37
    0

    Il stiu pe Umbrarescu de cand eram in clasa a noua la Barlad. Statea la internat cu prietenul si consateanul lui Varlan. Era un elev tacut si cu posibilitati materiale limitate la acea vreme. Ma bucur sa aud ca in ciuda faptului ca a ajuns un om important si avut nu a uitat de unde a plecat. Dovada sunt comentariile de mai sus.

  5. P
    Pamfil
    1 octombrie 2022, 04:49
    0

    Spor la treabă UMB,și sănătate tuturor.Lăsați grija organizării și cedării unor lucrări celui care a dovedit că știe să o facă!
    Forța și mobilizarea firmei se vede pe toate șantierele.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.