Ivancea: „Bine ați venit în Bacău, doamna Maia Morgenstern!”

Redacția Ziarul de Bacău

Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Bacău a găzduit, ieri, o dublă lansare de carte. Este vorba despre volumele „Nu sunt eu” și „Eu sunt Maia”, în paginile cărora Maia Morgenstern se lasă descoperită nu doar ca artist, ci, în primul rând, ca OM, cu bucurii, speranțe și tristeți, cu succesele și dezamăgirile sale.

Prezent în public, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, s-a declarat impresionat de întâlnirea cu Maia Morgenstern.

Am avut privilegiul de a o întâlni pe îndrăgita actriță Maia Morgenstern, personalitate emblematică a cinematografiei și a teatrului românesc, o artistă remarcabilă, care, de-a lungul anilor, a bucurat generații întregi de spectatori, cu prestațiile sale de excepție, atât pe plan național, cât și internațional.

Cu farmecul care o caracterizează, doamna Maia Morgenstern a împărtăşit băcăuanilor prezenți la această manifestare culturală de excepție, nu doar experienţele care au stat la baza cărților pe care le-a scris, ci și ceva din ființa sa, dovedindu-se, încă o dată, un om de o modestie și de o generozitate rarisime.

Mă bucură desfășurarea unor asemenea evenimente la Biblioteca Județeană, care a prins din nou viață, și, în mod special, sunt încântat că putem oferi publicului băcăuan asemenea activități culturale.

– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.