Au trecut mai bine de patru ani de cînd Dan Toma, administratorul firmelor Royal Club SRL și Toma&Co SNC Onești este în litigiu cu SC Onedil SA pentru spațiile în care aceste două societăți își desfășoară activitatea. Dan Toma consideră că fucționarea societăților sale în aceste spații este legală, cu toate că Onedil a obținut în instanță evacuarea acestuia.
Situația spațiilor comerciale pe care le-a deținut Regia Autonomă de Gospodărire Comunală Onești, transformată ulterior în SC Onedil SA, este încă foarte neclară. Totul a început în anul 1995, cînd RAGCL Onești s-a transformat în societate comercială și, conform actului de constituire, spațiile au trecut în administrarea noii societăți. Un an mai tîrziu, în 1996, prin Hotărîrea Consiliului Local Onești nr. 12, toate spațiile administrate de Onedil treceau în patrimoniul Primăriei. Această hotărîre a fost contestată de Onedil, însă prin decizia 42/2000, Curtea de Apel a dat cîștig de cauză Primăriei Onești. Șeful serviciului juridic din cadrul Primăriei Onești, Daniel Spînu, ne-a declarat că „sîntem încă în proces cu societatea Onedil pentru recuperarea sumelor percepute pe chirii. Dar în anii 1999-2000 Primăria a emis notificări fiecărui chiriaș prin care acesta era înștiințat cu privire la faptul că spațiile sînt în litigiu”. În acel moment, chiriașii din spațiile cu pricina și-au amînat plățile către Onedil. De asemenea, și omul de afaceri Dan Toma, care avea încheiat un contract de leasing pentru cele două spații, a cerut stoparea contractului.
În replică la cererea de stopare a contractului de leasing, Onedil SA acționează în instanță firma Royal Club pentru desfacerea contractului, ba mai mult, obține și evacuarea silită a acesteia din spațiile cu pricina. La decizia instanței de a fi desfăcut contractul de leasing, Dan Toma a făcut recurs la Curtea Supremă de Justiție. Cu toate că aveau termen în luna noiembrie 2002, Onedil SA a vîndut aceste două spații societății Decorativ Serv SRL în luna 2002. „Consider că decizia Curții Supreme de Justiție a fost influențată de faptul că aceste spații erau vîndute. Dar nu îmi explic cum a putut fi vîndut un spațiu care era în litigiu atît cu firma mea cît și cu Primăria Onești”, a spus Dan Toma.
Directorul și șeful serviciului juridic al SC Onedil SA, Vasile Docan, nu amintește nimic despre procesele cu Primăria, mai mult, recunoaște că a și vîndut spațiul societății Decorativ Serv SRL. „Datorită faptului că Dan Toma a refuzat să plătească redevențele lunare ale contractului de leasing și din cauză că nu a făcut investițiile de minim 10 % din valoarea spațiului am luat decizia de a desface contractul de leasing, iar spațiul a fost vîndut unei alte societăți”, a precizat Vasile Docan.
De cealaltă parte, Dan Toma declară că investițiile la acele spații au început încă din 1991 și au continuat pînă în 1999, investiții la care și-a dat acordul și SC Onedil. De menționat este faptul că aceste spații au fost construite în anul 1964, iar consolidarea, utilarea și renovarea acestora impunea investiții destul de costisitoare. La expertizarea acestora s-a constatat că valoarea lucrărilor de amenajare și consolidare se ridică la aproximativ trei miliarde de lei.
În acest context, Vasile Docan a mai afirmat că „acele investiții, după părerea noastră, au fost făcute după întreruprerea contractului de leasing, deci noi nu îi datorăm nimic”.
Pe de altă parte, Dan Toma declară că a plătit și două redevențe pentru una dintre locațiile incriminate și reamintește faptul că acele spații erau în litigiu cu Primăria din Onești. În cele din urmă, șeful serviciului juridic din cadrul Primăriei Onești, Daniel Spînu, a mai declarat că „în opinia noastră, Onedil ar trebui să predea aceste spații printr-un protocol sau prin orice alt mijloc legal, însă paradoxal această societate continuă să le vîndă, iar instanțele tot amănă soluționarea litigiului”.
Prin contractul de vînzare-cumpărare, Decorativ Serv a preluat spațiile cu tot cu investițiile făcute, fapt care l-a determinat pe Dan Toma să acționeze și de această dată societatea Onedil în instanță pentru recuperarea investiților făcute. „Surpriza cea mare a fost în momentul în care expertul sosit la fața locului a tăiat de pe lista investițiilor unele îmbunătățire pe motiv că nu are preț pentru acestea. Drept urmare, conform acestor expertize care nu au nimic în comun cu realitatea, investițiile mele valorează doar 1,5 miliarde, fapt care este total eronat”, a mai spus Dan Toma.
(Andrei LASLĂU)
Lasă un răspuns