La sediul Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGASPC) are loc în această dimineață o percheziție. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău fac cercetări în dosarului atentatelor din luna septembrie, când mai multe mașini ale instituției au fost incendiate.
Reamintim, mai întâi a luat foc mașina lui Cristian Codreanu, directorul general al DGASPC Bacău, după care au fost incendiate 9 mașini din parcarea instituției.
După ce dosarul a stagnat la Poliție și doar s-a pus pază la cei vizați de piromani, cercetările au fost preluate direct de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Potrivit unor informații neconfirmate oficial, anchetatorii au la acest moment doi suspecți, ambii din cadrul DGASPC. Se conturează ipoteza că atentatorii au încercat să stopeze unele măsuri decise de noua conducere a instituției.
Vom reveni.
Craciun a zis
Nume ceva de politisti care acopereau sau sperau sa acopere cazul de tentativa de omor? Ca in DIICOT Bacau si in IPJ Bacau se tin dosare cu spagi de sute de mii de euro, chiar daca procurorii au incercat sa isi indeplineasca obligatiile de serviciu.
Sterian a zis
Craciun, da date concrete!
Vornicel a zis
Dosar de la DIICOT Bacau, toamna anului 2020, preluat de la Politia si Parchetul Onesti, unde colcaie de corupti, cu un individ care ameninta cu moartea, distruge probe informatice cu o sluga din primarie, intra prin efractie in sediul Politiei Locale din acea comuna, face falsuri in declaratii la politie, Parchet , DIICOT, dar, conform surselor, pt o spaga de peste 100.000 euro la sacosa, data unui subcomisar de politie, reuseste sa tina dosarul la sertar, cu toate ca rechizitoriul procurorilor DIICOT Bacau e devastator pt mafiot.
Benone a zis
Mafiotul de care vorbesti mai e si evazionist fiscal de neegalat cu firma din Onesti trecuta pe numele ficasii, de cand e primar, cu toate ca are peste 90% din actiuni pe numele lui. Dosar penal de evaziune fiscala de peste 3.000.000 lei, de prin anii 2015-2016 dosit la sertar de politia si Parchetul Onesti, in schimbul unor spagi de sute de mii de lei.