Toti spectatorii care au tinut sa re-inaugureze Sala Sporturilor impreuna cu cele doua echipe de cupe europene au cazut de acord ca „HCM Constanta chiar stie handbal”. Desigur, ratarile numeroase ale gazdelor, mai ales in meciul al doilea, au favorizat o comparatie favorabila campioanei. Si mai trebuie precizat ca in lipsa lui Tevzadze, portarii campioanei au parut cu atât mai buni.
In alta ordine de idei, infrângerile suferite de Stiinta sunt prea putin importante. Este bine ca handbalistii bacauani au avut un test atât de sever, iar asta i-a facut sa progreseze macar un pic, prin aceea ca le-a aratat cât de sus e inaltata stacheta performantei pe plan intern si international. In primul meci, antrenorul Oto Heel a utilizat formula standard si de aceea jocul a fost relativ echilibrat. In partida de duminica dimineata, antrenorul bacauan i-a utilizat cu precadere pe jucatorii tineri, in acest scop fiind adusi si Tarâta, M. Bujor si Grigoras de la lotul national de juniori, care l-au acompaniat pe Iancu, raamas acasa; foarte putin au jucat Moskalenko si Gurkovski, cei care au dat greutate atacului studentesc in primul meci. Veteran in mijlocul „gradinitei”, Sandu Iacob a fost un adevarat lider si a marcat 7 goluri, dar a fost mult prea putin pentru ca HCM Constanta sa aibe probleme.
Cu aceste meciuri s-a incheiat seria de amicaluri ale Stiintei. Formatia bacauana va evolua pe aceeasi noua suprafata de joc duminica, impotriva vicecampioanei UCM Resita, dar având acum o imagine mai buna in privinta dificultatii partidei. (Peter KELMANN)
Lasă un răspuns