Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” Bacău anunță decesul prof. univ. dr. Dănuț Nicu Mârza Dănilă (69 de ani).
Prof. univ. dr. Dănuț Nicu Mârza Dănilă este născut în Suceava, a făcut ultimii doi ani de liceu la Iași. Între anii 1976-1979 a urmat cursurile Secţiei de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Institutului Pedagogic Bacău. Și-a definitivat studiile la București.
A antrenat Clubul Sportiv Şcolar Bacău, secția de volei, (1979 – 1992), și echipa de volei a Clubului Sportiv Universitar (CSU), în perioadele 1992-1995, 2000-2001, 2003-2004). În Universitatea Bacău a îndeplinit mai multe funcții de-a lungul timpului.
„Încă un membru al familiei FSMSS Bacău a decis să se alăture lui Dumnezeu! Drum bun dle profesor univ.dr. Mârza Dănilă Dănuț Nicu! Dumnezeu să vă odihnească și să vă ofere liniște! Sincere condoleanțe familiei!”, a notat, pe Facebook, Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății.
Bogdan a zis
Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace! Sincere condoleante celor dragi!
H2SO4 a zis
Condoleanțe si sincere regrete. Dumnezeu să-i dea liniștea meritată.!
Izu Negru a zis
Cu părere de rău am auzit de pierderea bunului meu prieten cu care am copilărit in Fălticeni.Multe amintiri ne leagă.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihneasca in pace.
Sincere condoleanțe familiei.