~2 min lectură • 2 comentarii

Șocant! Mamă și fiică, găsite moarte într-un apartament din Bacău, după ce vecinii au simțit un miros înfiorător – UPDATE

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE: Polițiștii au stabilit identitatea celor două persoane, respectiv o femeie de 69 de ani și una de 46 de ani. Este luată în calcul atât varianta ca una dintre femei să o fi ucis pe cealaltă, apoi să îşi fi luat viaţa, cât şi posibilitatea unei duble sinucideri, mai susţin sursele apropiate anchetei.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Știrea inițială:

Întâmplare șocantă în Bacău. Două femei au fost gasite fără viață, într-un apartament de lângă magazinul Luceafărul, din centrul municipiului. Ușa era închisă pe dinăuntru, iar trupurile celor două erau în stare de putrefacție, potrivit Pro Tv. Surse din anchetă spun că ar fi vorba despre o mamă și fiica ei.

Foto: Pro TV

Surse din rândul anchetatorilor spun că, în acest caz, sunt luate în calcul atât varianta că una dintre femei să o fi ucis pe cealaltă, apoi să îşi fi luat viaţa, cât şi posibilitatea unei duble sinucideri. Una dintre femei ar avea în jur de 40 de ani iar celalalta aproximativ 70 de ani.

Oamenii din bloc au sunat azi la 112, din cauză că în imobil mirosea puternic. Pompierii au spart uşa locuinţei.

Înăuntru erau cele două femei, cu trupurile în putrefacţie.

Cercetările au fost preluate de către procurori, care urmează să stabilească ce s-a întâmplat în apartament.

Sursa: StirilePROTV

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. z
    zed
    6 iunie 2023, 07:02
    0

    Te duci la politie sa reclami ceva si au eu grija sa nu se inample nimic:))

    1. B
      Bacauan
      6 iunie 2023, 17:00 • răspuns pentru @zed
      0

      Problema e ca pe la Politie mai ajung si persoane care fac reclamatii aiurea,fara temei si cand apare un caz real si serios, aproape ca nu-l mai iau nici politistii in seama spunand ca e iar vreo petarda aruncata de careva.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.