~2 min lectură • 8 comentarii

Număr record de spectatori, în ultima zi a „Serilor băcăuane”. Ivancea: „Împreună putem alcătui comunitatea spre care aspirăm cu toții”

Andra Juverdeanu

Festivalul „Serilor băcăuane”, organizat de Consiliul Județean Bacău, care a avut loc weekendul trecut, a avut un număr record de spectatori. Doar în ultima seară au fost peste 3.000 de băcăuani care au venit să vadă concertul oferit de trupa Direcția 5, în Piața Tricolorului.

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a declarat că a propus și organizat festivalul „Serilor băcăuane” cu gândul la o „comunitate a respectului reciproc”.

„Bacăul și băcăuanii merită mai mult şi că, în ciuda tuturor neajunsurilor care ne-au încercat în ultimii ani, încă nu este totul pierdut pentru oraşul nostru de suflet! Spectacolele din acest week-end, dar mai ales din ultima seară – când peste 3000 de băcăuani au fost în Piața Tricolorului – mă încredințează că împreună putem alcătui comunitatea spre care aspirăm cu toții şi pe care ne-o dorim cu adevărat: o comunitate a respectului reciproc, a bunului-simț şi civilizației, calități de care suntem privați în prezentul parcă lipsit de sens prin care trece municipiul reşedință de județ”, a declarat Ivancea.

De asemenea, președintele CJ Bacău a mulțumit „celor care, prin dăruirea și talentul lor, au dat glas unui adevărat regal muzical în Bacău: Orchestra Filarmonicii «Mihail Jora Bacău», Ansamblul Folcloric Busuiocul, Ansamblul de percuție «Spirit», Adrian Naidin, Eugen Amarandei și, nu în ultimul rând, formației Direcția 5 care ne-a oferit o seară de vis în încheierea festivalului.”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    VIVICA
    28 august 2023, 17:29
    0

    Care a fost respectul arătat comunității care locuiește în zona unde au avut loc circul și bătaia de joc din weekend?De ce nu există un”loc adecvat”pt acest gen de pomeni electorale,ce nu ar fi ieșit politicienii bine în poze? IPOCRIȚI!!!

    1. V
      Veteranul
      29 august 2023, 04:39 • răspuns pentru @VIVICA
      0

      Sigur, nu pierdem nicio ocazie să-i pupam undeva pe useristi
      Ia sa fi făcut ceva faraonul din Brăila. Ce mai laude, ce mai entuziasm.

  2. M
    Mircea
    28 august 2023, 19:04
    0

    Sigur, ia sa politizam putin .. :))

  3. O
    Oana
    29 august 2023, 04:43
    0

    Am fost duminică seara la concert. A fost superb. Publicul a cântat, a dansat, a dovedit că ştie să aprecieze muzica bună. Chiar e nevoie de asemenea seri magice în Bacău!

  4. V
    Verdini
    29 august 2023, 06:16
    0

    Politicienii să și vadă de treabă. Că aceste concerte sunt din banii noștri. Sa lăse populația să stea în primul rând, nu ei la poze.
    Mai și sponsorizează postări pe Facebook cu evenimente din banii și deranjul nostru.

  5. g
    gica contra
    29 august 2023, 06:26
    0

    Sper ca a fost gratis (nu, nu pentru spectatori) si ca sponsorii au patit toate alea. Sper ca nu s-a umblat iar la portofelul public.

    1. M
      Mihai S.
      30 august 2023, 18:57 • răspuns pentru @gica contra
      0

      Spectacolul a inceput prin mentionarea de catre o duduie a unui nume de politician. Sa stie pulimea cine le da circ (bineinteles, tot pe banii lor, dar multi sunt prosti si nu-si dau seama).
      Inca ani buni asa se va face politica. Pun pariu pe ce vreti voi.

  6. V
    VIVICA
    29 august 2023, 06:51
    0

    Nu este vorba de”pupat”nici unde”stimabile sau de muzică bună sau mai puțin”apreciată”, este despre locația unde se organizează și poate și despre ce rămâne pe străzi apoi!Dar de,ne dorim și cică și avem o țară că afară, nostalgicilor vremurilor apuse!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.