In Romania post-decembrista fiecare individ se considera indreptatit sa faca politica pentru a accede la putere prin dobindirea unei demnitati publice. Contextul democratic i-o permite, iar exercitiul urnelor este mijlocul prin care poate ajunge la rezultatul dorit. Scopul reprezinta o alta ecuatie a acestui joc, ce tine in primul rind de moralitate: servesc comunitatea, sau urmaresc propriile interese? Campania electorala abia incheiata si cea care urmeaza pentru al doilea tur de scrutin ne ofera raspunsurile si concluziile pe care nu cred ca mai are sens sa le comentez. Ceea ce era de spus, s-a spus, ceea ce este de inteles nu mai are nevoie de explicatii si justificari. In context, cred ca un alt aspect trebuie luat in consideratie: avalansa de candidati pentru fotoliul de primar.
Numai la Bacau s-au angajat in lupta nu mai putin de paisprezece competitori, majoritatea ilustri anonimi sau de o relativa notorietate care au mizat, aproape sigur, nu atit pe sanse reale, cit mai curind pe o intimplare providentiala. Care nu s-a produs. Fiindca, totusi, electoratul local s-a maturizat, a devenit mai exigent, opereaza cu principii si criterii valorice. Dictonul „multi veniti, putini ramasi” a ierarhizat si de data aceasta plutonul combatantilor, trimitindu-i pe primii doi clasati in batalia decisiva. Acestia si-au adjudecat, impreuna, crica 70 la suta din optiunile electoratului local prezent la urne, pentru ca diferenta de 30 de procente sa se imparta, inegal – desigur, intre ceilalti doisprezece pretendenti, unele scoruri fiind de-a dreptul ridicole: de la 1,7 pina la 0,42 la suta! Sint asa-numitele voturi reziduale, care se pierd pur si simplu, dar care ar fi putut face diferenta in cazul in care acestea s-ar fi dus spre candidatii cu sanse reale.
Nu voi cita nume spre a nu risca eventuale catalogari si acuze privind simpatiile ori antipatiile personale sau de partizanat politic. Una din senzatii este, insa, aceea ca tenativa de mentinere in fata a unor formatiuni politice, ori de resuscitare a altora prin candidati arhinecunoscuti sau care au fost scosi la inaintare stiindu-se sacrificati din start, nu a reprezentat altceva decit o solutie hazardata soldata cu rateuri. Ceea ce vorbeste intr-un mod foarte clar despre potentele acestora in perspectiva viitoarelor confruntari electorale.
Sigur, nimeni nu pune in discutie legitimitatea unor astfel de experimente, fiecare este liber si, la urma-urmei, dator sa-si incerce sansa. Dar riscul compromiterii se adinceste si provoaca pierderi cuantificabile. Este efectul voturilor reziduale, care contin verdictul. Al vorbelor in vint si deconturilor negative de imagine.
Un dicton latin cu aplicabilitate perfecta la realitatea bacauana a urnelor suna clar si categoric: „Nimeni nu-i obligat la mai mult decit poate”, iar un altul pune, la fel, punctul pe „i”: „Singura salvare a invinsilor este de a nu mai spera in salvare”. Dar nu este deloc exclus ca peste alti patru ani, la urmatorul scrutin pentru locale, situatia sa se repete. Experientele anterioare ne sint de-ajuns pentru a spune acest lucru fara prea multe rezerve. Jocul „la plezneala”, nu doar al bacauanilor, ci in general al romanilor, tine de traditie, de mentalitate, dar nu mai putin de un anume infantilism in gindire, comportament si decizie. In plus, de placerea de a provoca destinul in speranta implinirii miracolului. Sperante lipsite de suport si amendate prompt de electorat. Operatiunile de reabilitare apartin matematicii, care imbraca doar haina rigorii stiintifice. Aici nu merge cu cacealmalele. Si doar aici resturile reziduale isi pastreaza valorile intacte. In politica, ele sint trimise pe linia moarta.
Lasă un răspuns