O tragedie a fost evitată, seara trecută, datorită intervenției polițiștilor din cadrul Posturilor de Poliție Racova și Blăgesti, care au pătruns într-o casă cuprinsă de un incendiu, pentru a salva un bărbat de 67 de ani, imobilizat la pat.
Pe 15 ianuarie, în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat de 67 de ani, din comuna Gârleni, că în interiorul locuinței sale este un fum dens, iar el nu se poate deplasa fiind imobilizat la pat.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, din interiorul locuinței ieșind un fum dens. Fără să ezite, cei doi polițiști au pătruns în imobil unde l-au găsit și extras pe bărbat.
Ulterior, bărbatul a fost asistat medical de un echipaj al ambulanței sosit la fața locului, iar pompierii au lichidat incendiul.
„Îi felicităm pe colegii noștri, agent de poliție Serițanu Bogdan din cadrul Postului de Poliție Racova și agent de poliție Manole Robert din cadrul Postului de Poliție Blăgești pentru implicare și prezența de spirit de care au dat dovadă”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.
Lasă un răspuns