• încă din prima zi lucrătoare a acestui an, zeci de pensionari au venit să ceară bani
Pensionarii și asigurații din sistemul public de pensii au luat cu asalt Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău încă de ieri dimineață, în prima zi lucrătoare a acestui an. Oamenii s-au instalat la poarta instituției încă de la primele ore ale dimineții, pentru a cere ajutoare de deces care să acopere măcar parțial cheltuielile cu înmormîntarea unor rude. „Am venit să solicit banii de înmormîntare. Soțul meu a murit pe 23 decembrie și nu am mai avut cînd să fac cerere de ajutor la Pensii. Am împrumutat, m-au ajutat copii și l-am îngropat omenește, iar acum am venit cu actele, să îmi iau ajutorul”, ne-a povestit Rodica Matei, o bătrînă de 69 de ani.
Pensionarii au încasat banii după ora 11.00, cînd au fost virate primele sume în contul instituției. „În prima zi a acestui an am acordat ajutoare de deces în valoare de 400 milioane de lei. Peste această sumă nu am mai putut acorda nimic, deoarece aceștia au fost toți banii pe care i-am primit în cont de la Casa Nasțională. Urmează ca joi să dăm curs și celorlalte solicitări de ajutoare”, ne-a declarat Iulia Radu, director executiv adjunct la CJP Bacău. Instituția băcăuană este asaltată de regulă după sărbători de numeroși pensionari care solicită sprijin financiar pentru a-i înmormînta pe cei dragi. Nivelul scăzut de trai, vremea rece, excesul de mîncăruri grele după un post îndelungat s-au răsfrînt asupra bătrînilor care au încheiat conturile cu această lume odată cu anul. În prima zi din an, circa 60 de pensionari au primit ajutorul de deces, fiecare aproximativ opt milioane de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns