~2 min lectură 2 comentarii

Pensiune din Bacău, închisă de inspectorii ISU în urma unor controale inopinate

Andra Juverdeanu

Inspectorii de specialitate din cadrul ISU Bacău efectuează, în aceste zile, controale inopinate la unitățile de turism și alimentație publică din județ, care vizează, în principal, verificarea accesibilității căilor de evacuare și de intervenție, respectiv nivelul de dotare a construcțiilor cu instalații de protecție împotriva incendiilor.

În cursul zilei de ieri, 07 februarie, pe timpul controlului efectuat de personalul specializat la o unitate cu destinația turism și alimentație publică, regim de înălțime P+2E+M, cu aria construită la sol de 1300 mp, au fost constatate încălcări grave ale cerinței esențiale de securitate la incendiu.

Drept urmare, obiectivul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 30.000 lei, iar ca măsură complementară, a fost dispusă oprirea funcționării ori utilizării construcției.

Neregulile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt: depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc, neechiparea construcției cu instalație de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu, lipsa hidranților interiori, precum și lipsa autorizației de securitate la incendiu.

„Solicităm tuturor administratorilor obiectivelor din categoria turism, cluburi, baruri să inițieze demersurilor necesare pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește procesul de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, sens în care instituția noastră manifestă întreaga deschidere și disponibilitate pentru acordarea sprijinului necesar”, se precizează în comunicatul transmis de ISU Bacău.

Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este primordială, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, avertizează ISU Bacău. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Rodica
    8 februarie 2024, 12:56
    0

    Strasnica stire..
    Nu este nimic concret dacat valoarea amenzii.
    De ce nu se publica numele pensiunii,sa stim de cine ne ferim!!

  2. L
    Liliana Mirea
    9 februarie 2024, 19:19
    0

    Dacă nu dati informații complete,nu mai ocupați atâta spațiu…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.