~3 min lectură 10 comentarii

Eurodeputatul Benea, despre criza de reprezentare: „Mulți cetățeni nu se mai simt reprezentați de partidele mainstream şi, pe acest fond, populismul şi extremismul devin atractive şi chiar frecventabile!”

Redacția Ziarul de Bacău

Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a participat alături de alți europarlamentari, la dezbaterea „Alegeri cruciale pentru UE”, organizată de site-ul G4 Media şi moderată de jurnalistul Cristi Pantazi.

”Europarlamentarele din acest an vor marca, din punctul meu de vedere, un punct de cotiturā în viața Uniunii Europene prin aceea că – luate împreună – partidele populist-extremiste riscă să devină a treia forță politică din Legislativul de la Bruxelles şi să încline balanța voturilor pe cele mai importante teme la nivel european. Nu o spun eu, o spune – cu lux de amănunte – ultima prognoza politică dată publicității de reputatul think-tank European Council on Foreign Relations”, potrivit lui Benea:

Independent de comasare, am pledat pentru implicarea viguroasă a primarilor şi preşedinților de CJ în campania pentru europarlamentare: reprezentanții administrației publice locale sunt vocile cele mai autorizate să vorbească despre beneficiile concrete aduse de fondurile europene, în contrapartida lozincilor populiste & antieuropene care – nu mă îndoiesc – se vor face auzite şi la noi.

Comunitățile noastre s-au dezvoltat accelerat din 2007 încoace, iar fondurile europene pe care le avem la dispoziție în ultimii ani, mai ales cele din PNRR, ne permit să construim autostrăzi (A7 Autostrada Moldovei), să modernizăm infrastructura feroviară şi să cumpărăm trenuri de ultimă generație, în sfârşit să construim şi să dotăm spitale prin investiții fără precedent în sistemul sanitar.

Nu e puțin lucru şi sunt convins că fără banii europeni şi apartenența la UE, România ar fi arătat foarte rău acum, probabil la coada clasamentului european, fără nicio perspectivă cât de cât tangibilă.

Pe de altă parte, conştientizăm că există şi o criză profundă de reprezentare: mulți cetățeni europeni, şi implicit români, nu se mai simt reprezentați de partidele mainstream şi pe acest fond de neîncredere populismul şi extremismul devin atractive şi chiar frecventabile. Concomitent, există şi o eurobirocrație tot mai întinsă, dar pe cât de întinsă pe atât de decuplată de la problemele pe care cetățenii le înfruntă zi de zi, într-o Europă dominată de incertitudini de tot felul.

Una din provocările majore ale alegerilor europene din acest an ține tocmai de modul în care UE va reuşi să reconcilieze viziunile privitoare la ecologie, protecția mediului şi digitalizare („sfârşitul lumii”) cu cele referitoare la dificultățile întâmpinate de milioane de europeni pentru care trăitul de la o lună la alta este o întreprindere din ce în ce mai grea („sfârşitul lunii”, cu ratele şi facturile sale).

Şi nu trebuie să uităm, apropo de ipocrizia şi ambivalența manifestate uneori de diverse instituții sau state europene (vezi cazul Schengen), că dublul standard este un agent electoral mai eficient decât orice lozincă populistă şi că trebuie să propunem românilor & europenilor viziunea unei Uniuni care este casa noastră, a tuturor, în care creştem şi ne dezvoltăm împreună – ca un ansamblu, nu ca o Europă cu 2 sau 3 viteze!

– Eurodeputatul Dragoș Benea
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lili
    19 februarie 2024, 08:02
    0

    Chiar nu esti politicianul care sa comenteze.

    1. C
      CAINE DE CIRC
      19 februarie 2024, 08:49 răspuns pentru @Lili
      0

      Nici nu stiti voi cati din invatamant s au dus la AUR !!! Cred ca vor fi jale anul asta rezultatele la vot in Bacau pentru unii !!

    2. G
      Guta
      20 februarie 2024, 07:35 răspuns pentru @Lili
      0

      De ce ?!?…Are o figura de mare si mult ganditor…

  2. h
    hailavot
    19 februarie 2024, 08:18
    0

    Pai normal, daca voi, „mainstreamul”, va credeti vesnici si va vedeti numai de hotiile voastre..N-aveti nicio greata sa va uniti stanga cu dreapta (nu ca ati avea in realitate vreo doctrina…) ca sa puteti fura mai in liniste, fara nicio opozitie. Uite-asa apar hauristii si sosocii care promit marea cu sarea, dreptate, Romanie mare…n-au nici ei vreo jena sa suceasca mintile infierbantate si flamande.

    1. C
      CAINE DE CIRC
      19 februarie 2024, 08:50 răspuns pentru @hailavot
      0

      Ce spuneam mai sus.. !!

  3. T
    TUCU
    19 februarie 2024, 10:38
    0

    Tovarase Benea, m-ai lasana in pace ! Fii linistit, cu banii prmiti de la UE. RETRAGERE ……

  4. l
    lucas gregoriu
    19 februarie 2024, 10:45
    0

    bai fratilor, CARE extremism?

    exista o nemultumire si o frustrare in randul populatinii, care e speculata de unii gen AUR care deseori cad in ridicol (vezi protestul cu dric si lumanari)

    dar care extremism?
    populism, da, dar nu e nimic nou, insa unde e extremismul?

  5. F
    Fanica
    22 februarie 2024, 17:38
    0

    Ne-am saturat de vrajeal , ar fi bine daca ai iesi la pensie.

  6. I
    Ionut
    26 februarie 2024, 06:08
    0

    “ sunt convins că fără banii europeni şi apartenența la UE, România ar fi arătat foarte rău acum, probabil la coada clasamentului european”

    Ce sa vezi, chiar si cu fondurile europene, tot la coada clasamentului european suntem, pentru ca nu ati vrut fonduri UE, caci alea nu se sifoneaza asa usor ca banii publici din taxele noastre.

    “Investitii fara precedent in spitale” auzim in fiecare an electoral, cu toate astea suntem si la acest capitol la coada clasamentului european.

    Daca nu va curatati voi, atunci o sa va curete electoratul cu AUR si alte partide care nu-s deloc breze, pentru ca oamenii s-au saturat de minciunile si hotiile PSD/PNL

  7. V
    Viziteu
    26 februarie 2024, 13:41
    0

    M-am uitat la înregistrare. In locul lui nu ziceam nimic de ea :)))
    „Trebuie să… ăăă… despre comunicare… ăăă… o comunicare eficientă… că despre comunicare vorbim… deci… ăăă… cum ziceam… trebuie să comunice eficient și primarul și președinții de consilii… ăăă… deci toți….”

    Serios???? Asta e europarlamentar??? Daca așa vb in romana, cum molfăie in engleza???

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.