Medicii de familie și specialiștii din policlinici vor fi sancționați, din acest an, dacă nu-și respectă programul de lucru și dacă prescriu nejustificat medicamente și analize medicale. „În noul contract cadru valabil pentru acest an, sancțiunile pot merge pînă la rezilierea contractului, în cazul în care medicul nu are autorizație medicală la cabinet, ori aceasta i-a fost ridicată. Un medic căruia i-a fost reziliat contractul nu mai poate reintra în contract cu asigurările de sănătate decît după un an”, ne-a declarat Ciprian Țimiraș, șeful serviciului Juridic al Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS). Sancțiunile care pot fi aplicate pentru neregulile de mai sus nu sînt doar disciplinare, ci și de ordin financiar. Pentru nerespectarea programului de lucru și recomandarea nejustificată de medicamente și analize medicale, CAS împreună cu Direcția de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor pot aplica diminuări ale veniturilor medicilor cu 10, 15 și 20%. Singura situație în care rezilierea unui contract cu CAS se poate face fără să însemne indisciplină este dacă medicii au mai puțin de 200 de asistați pe liste. În acest caz, Casa poate rezilia contractul pe motiv că doctorul ar primi prea puțini bani și nu i-ar ajunge pentru întreținerea cabinetului, plata asistentei și asigurarea propriului venit. (Cezara DUȚĂ)
Medicii care chiulesc de la program vor fi arși la buzunare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.