Un hot din Kosovo le face concurenta infractorilor bacauani. Este vorba despre R.A., un barbat de 40 ani din Kosovo, care a furat doua posete din interiorul unui autoturism parcat pe str. Milcov, din municipiul Bacau. Cele doua posete lasate in masina i-au atras atentia barbatului fara ocupatie. Dupa ce a filat masina si a cercetat din priviri imprejurimile, kosovarul a dat lovitura. Hotul nu a apucat sa se bucure de captura, pentru ca o patrula de siguranta publica l-a depistat in flagrant. In urma cercetarilor, politistii au identificat-o pe proprietara gentilor in persoana Crengutei T., din judetul Neamt. „Faptasul a fost predat lucratorilor din cadrul Serviciului de Imigrari al judetului Bacau, iar bunurile furate, in valoare de 3.000 euro, au fost recuperate si restituite partii vatamate. Politistii au intocmit pe numele lui R.A. un dosar penal, in care autorul este cercetat in stare de libertate, sub aspectul savirsirii infractiunii de furt calificat”, a precizat subinspector Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.
Nu lasati obiecte de pret la vedere
Politistii reamintesc ca detinatorii de autovehicule pot impiedica furturile de/din autovehicule prin luarea unor masuri de siguranta elementare, dar vitale. „Conducatorii auto trebuie sa aiba permanent in vedere cauzele care favorizeaza aceste evenimente neplacute. Lipsa sistemelor de alarmare si a dispozitivelor antifurt din dotarea autoturismelor sau folosirea improvizatiilor, parcarea autoturismului in locuri improprii, dosnice, lasarea la vedere a unor bunuri tentante, portierele neincuiate, toate acestea sint circumstante care ii determină pe cei certati cu legea sa isi indrepte atentia catre orice masina care poate fi o tinta”, a daugat Butnaru. Hotii actioneaza la cel mai mic indiciu, bunurile furate oferindu-le posibilitatea de a obtine cistiguri facile si imediate.
Masinile de marfa, la mare cautare
Nici autovehiculele destinate transportului de marfa nu sint ocolite de hoti. Este de preferat ca in perioadele de repaus, masina sa fie oprita intr-o parcare atent supravegheata, iar inainte de a fi repusa in miscare soferul sa verifice atent incarcatura. „Luind in considerare faptul ca aparatura electronica este la mare cautare, le recomandam conducatorilor auto sa nu lase in autoturism, la vedere, radio – CD – playere, casetofoane, dispozitive GPS si de detectare a aparatelor radar. Este foarte important sa nu fie lasate in autoturism actele de identitate, permisul de conducere, actele de inmatriculare ale masinii sau orice alte documente. Instalarea unui sistem de alarma, blocarea axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frinare constituie un mijloc de descurajare a hotilor”, a subliniat subinspector Narcisa Butnaru.
Observati si sesizati
Bacauanii sint sfatuiti sa sesizeze de urgenta Politia ori de cite ori
observa ca in preajma unui autovehicul indiferent de locul unde este parcat, sint persoane necunoscute, care nu au ce cauta in zona in mod normal si care studiaza atent masina. Detaliile referitoare la persoanele respective – aspect, infatisare, inaltime, virsta aproximativa, hainele cu care sint imbracate, directia de deplasare, marca, numarul si culoarea mijlocului de transport pe care il folosesc, vor fi de mare ajutor politistilor in eventualitatea producerii unui incident.
Maria a zis
O proasta ,asa consider eu !! Cum sa lasi 3000 euro in masina ???