Un accident feroviar mortal a avut loc, în cursul acestei dimineți, în comuna Căiuți, unde un buldoexcavator a fost lovit de tren.
La locul accidentului intervin echipaje ISU, cu o autospecială de stingere, descarcerarea, precum și o ambulanță SMURD și una SAJ.
„În urma accidentului a rezultat o victimă de sex masculin pentru care, din nefericire, a fost declarat decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Traficul feroviar este oprit. În momentul accidentului, în tren se aflau 40 de persoane, care nu au necesitat îngrijiri medicale.
Lasă un răspuns