Ion Mangeac locuiește într-un palat

Redacția Ziarul de Bacău

■ fostul portar al Bacăului în anii 80 antrenează în Arabia Saudită, unde se află pe primul loc cu echipa Al Hilal

Plecat la începutul toamnei trecute în Arabia Saudită, pentru a antrena portarii echipei de tineret Al Hilal de Riyadh, Ion Mangeac, fosta glorie a echipei SC Bacău în anii 80, a revenit acasă, la cîteva zile după trecerea în noul an. „Manga”, antrenor care cîștigă aproximativ 3.000 de dolari pe lună, are motive să se mîndrească, echipa sa aflîndu-se după prima parte a campionatului pe locul l, cu 8 victorii și 1 rezultat de egalitate, dar mai mult decît atît, nu a încasat decît 4 goluri. „Cîștigarea campionatului înseamnă participarea la Zona Golfului”, spune mîndru Mangeac. Trofeul care se preconizează pentru Al Hilal înseamnă ceva mai mult pentru staff-ul tehnic al echipei, și anume cîte o mașină nou-nouță pentru fiecare antrenor. Pe lîngă atribuțiile la echipa de tineret Al Hilal, Mangeac mai are în responsabilitate și portarii de la echipele de juniori și cadeți ale aceluiași club. „De la echipa noastră șase jucători sînt la lotul olimpic, între care doi portari”, spune Mangeac.

Apartament de 5 stele

Patronul clubului, prințul Bander, le-a pus la dispoziție antrenorilor Marian Bondrea, principal, și Ion Mangeac apartamente într-un palat, numit Palace. „Sînt două etaje iar în total vreo 20 de apartamente”. Sală de fittness, club, piscină și multe alte posibilități pentru a-și omorî timpul liber le stau celor doi la dispoziție. De asemenea, două mașini de serviciu sînt nelipsite de la poarta palatului, cu care se face naveta pînă la stadion și înapoi. „Prima lună a fost mai greu, datorită fusului orar, dar m-am învățat, iar acum nu mai sînt probleme”, spune Mangeac. Distanțele mari dintre orașe sînt parcurse cu avionul, iar meciurile se joacă joi și vineri. „La ei, joi este precum sîmbătă la noi, iar vineri, duminică”, spune Manga. Fostul portar al Bacăului nu ratează emisiunile de pe ProTV și România 1 Internațional, bifînd în special meciurile din campionatul intern. Prieteni are cu nemiluita. Și asta pentru că a dat peste oameni cu microbul fotbalului în sînge. „Sînt patroni de magazine care de multe ori nu vor să primească bani de la noi cînd cumpărăm cîte ceva”. Este mulțumit și de spectatorii care vin în număr de 5-6 mii la fiecare meci, chiar dacă este vorba de un campionat de tineret. „Interesant este faptul că jucătorii se pupă între ei atît la începutul meciului, cît și la sfîrșitul lui, indiferent de rezultat. Nu proteastează la deciziile arbitrului, chiar dacă de multe ori fluieră aiurea”, spune cu mirare Ion Mangeac.

Fotbaliștii întrerup antrenamentul pentru a se ruga

Ramadan-ul a creat probleme în rîndul jucătorilor. Pentru o perioadă de o lună de zile, 14 noiembrie – 14 decembrie, fotbaliștii țin un post sever și se închină din 3 în 3 ore. „Mai sînt perioade cînd au voie să mănînce, dar, în general, în acea perioadă este greu pentru ei la antrenamente. Sînt foarte obosiți, mai ales că nici nu dorm regulat”, declară Mangeac. Ușor amuzat, Manga povestește cum jucătorii întrerup perioada de încălzire dinaintea meciurilor, pleacă la vestiare unde se roagă, după care revin pe teren și își continuă exercițiile. „Meciurile se dispută de la ora 16, iar la 15:30 este ora la care ei se roagă. La început am fost nedumerit, dar acum este ceva normal pentru mine. Nu mă mai ia prin surprindere mișcarea”, se confesează Ion Mangeac. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.