Nemulțumiți de modul în care le sînt rezolvate, la nivel local, toate problemele pe care le au, băcăuanii ajung să ceară ajutor la diverse instituții ale statului. Astfel, numai în ultimele luni, 245 de băcăuani s-au dus cu jalba în proțap la președintele Ion Iliescu sau au bătut la ușa Senatului și Camerei Deputaților. Într-un raport înaintat Consiliului Local se precizează că principalele probleme abordate în aceste solicitări au ca obiect revendicările de teren, acordarea de ajutoare financiare, solicitări de locuințe, precum și diverse reclamații referitoare la activitatea unor persoane, funcționari, instituții sau agenți economici. Pînă acum, din totalul celor 245 de scrisori au fost soluționate 227, iar 18 solicitări se află în curs de soluționare. (Elena SOLOMON)
Sute de băcăuani îi cer lui Ion Iliescu să le facă dreptate
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.