Cinci en-grosiști de produse petroliere au fost prinși cu ocaua mică

Redacția Ziarul de Bacău

• ei au fost radiați de pe lista celor care mai au voie să vîndă benzine și motorine

Comisarii Gărzii Financiare Bacău au monitorizat firmele din județul nostru care au primit în decursul anului trecut statutul de en-grosiști pentru comerțul cu benzină și motorină. „Am descoperit nereguli, în urma cărora de pe listele apărute în Monitorul oficial au fost radiate cinci firme, dar avem și altele în vizor”, ne-a declarat Pavel Albu, comisar-șef al gărzii Financiare Bacău. El a explicat că, în general, a fost vorba despre societăți care s-au înființat în luna mai, spre exemplu, s-au autorizat o loună mai tîrziu pentru comerțul de carburanți, au ridicat facturi și chitanțe, după care au încetat orice activitate, patronii au dispărut, dar formularele cu regim special umblă prin țară și acoperă ilegalități.

Pavel Albu spune că firma Varimec din Vaslui este un exemplu în acest sens. Patronul societății vasluiene a reușit să fraierească pe cineva din cartierul băcăuan Izvoare, de la care a închiriat o cameră, s-a autorizat pe sediul din casa băcăuanului, apoi a ridicat de la finanțe cîte două carnete cu facturi și avize de însoțire a mărfii. „Imediat după ce s-a văzut cu formularele în mînă, patronul a dispărut. Cum nu funcționează la sediul declarat, din Izvoare, i-am întocmit sesizare penală. Pînă acum, în Mehedinți, au fost găsite 28 de facturi, provenite din carnetele ridicate la Bacău. Valoarea tranzacțiilor se ridică la peste 40 de miliarde de lei, iar prejudiciul estimat este tot de 40 de miliarde de lei, pentru că, dacă nu există documente de proveniență, ar trebui confiscată întreaga contravaloare a mărfii”, a explicat Pavel Albu. Comisarii au solicitat eliminarea firmei din Vaslui din rîndul en-grosiștilor de carburanți. (Nicoleta BICHESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.