Un tânăr a fost prins de polițiști, chiar când fura mai multe bunuri dintr-un magazin din Bacău. Din primele cercetări, se pare că tânărul nu este la prima spargere.
Polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au fost sesizați, de către un bărbat de 37 de ani, din municipiu, despre faptul că, la o societate comercială din apropierea locuinței sale s-a declanșat sistemul de alarmă.
Polițiștii au intervenit rapid, depistând în curtea societății, în flagrant delict, un localnic de 25 de ani, în timp ce sustrăgea mai multe bunuri, respectiv 48 de acumulatori în valoare de 2.500 de lei. Totodată, în urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști a reieșit faptul că, bărbatul ar fi sustras și în luna decembrie 2023, din incinta unei societăți comerciale din municipiu, o hotă industrială în valoare de 5.000 de lei.
După administrarea probelor, față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul IPJ Bacău. Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Lasă un răspuns