Duminică, 07 aprilie, polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor, împreună cu cei din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, au efectuat verificări în târgul săptămânal în comuna Livezi, pentru a se asigura că prevederile privind protecția animalelor și normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sunt respectate. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale.
„În cadrul târgului a fost identificat un exemplar cabalin, deţinut de un bărbat din comuna Livezi, animal ce prezenta o stare proastă de întreţinere, semne de malnutriţie şi leziuni provocate de harnaşamente”, au precizat polițiștii.
În cauză s-a emis ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 zile, animalul fiind ridicat şi plasat în adăpost.
Lasă un răspuns