Șomerii băcăuani se pot califica în cinci meserii

Redacția Ziarul de Bacău

Persoanele din județul nostru aflate în căutarea unui loc de muncă se vor putea califica, din 19 ianuarie, în cinci meserii. „Din acest an, pentru a putea organiza cursuri de calificare profesională trebuie să obținem autorizația de la comisia din cadrul Direcției de Dialog. Acum sînt evaluate condițiile de organizare a unui curs de calificare pe care trebuie să le îndeplinim și pe 15 ianuarie vom avea autorizația. Din 19 ianuarie vor începe înscrierile la curs”, ne-a declarat Octavian Țicău, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău. Pentru autorizare, instituția băcăuană trebuie să plătească peste 100 de milioane de lei, deoarece legea prevede plata autorizației pe fiecare meserie în parte.

În debutul acestui an, AJOFM va organiza cursuri de calificare pentru cinci meserii: zidar, dulgher, confecționer îmbrăcăminte, tîmplar în aluminiu și operator calculator. Aceste cursuri se vor organiza și contracost, prețul lor variind între 1,8 și 2 milioane de lei, în funcție de numărul cursanților. „Cu cît vor fi mai mulți solicitanți, cu atît prețul cursului va fi mai scăzut. Pentru șomeri, acesta este gratuit. Noi le asigurăm și loc de muncă la absolvire, rechizite și abonament pentru transportul în comun. Pentru a putea demara cursul, grupa trebuie să conțină minim 15 persoane”, a precizat Octavian Țicău. De aceleași cursuri de formare profesională, gratuite și cu plată, vor beneficia și locuitorii din municipiul Onești. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.