Mircea Fechet, ministrul Mediului și președintele PNL Bacău, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean: „Mi-am depus astăzi candidatura pentru președinția Consiliului Județean Bacău pentru că îmi doresc să le lăsăm copiilor noștri un județ de care să fie mândri și în care să își poată construi un viitor”, a declarat Fechet.
„La începutul mandatului meu de ministru, am spus că vreau să las copiilor noștri o țară mai curată. Și m-am ținut de cuvânt. România este astăzi transformată în bine și datorită măsurilor pe care le-am luat în domeniul mediului”, a mai spus candidatul liberal.
Tot astăzi, am depus și lista de candidați ai PNL Bacău pentru funcția de consilieri județeni, oameni determinați și bine pregătiți. Am o serie de obiective, pe care am încredere că le voi îndeplini alături de echipa mea.
Apa băcăuanilor este prioritate absolută pentru mandatul meu de președinte al Consiliului Județean. La fel și accesul la sănătate pentru toți băcăuanii, indiferent unde locuiesc. Îmi doresc să avem orașe înverzite, nu prăfuite. Orașe deschise, nu sufocate. Și îmi asum modernizarea tuturor drumurilor de pământ într-un singur mandat.
Prin tot ceea ce facem, îmi doresc și ca băcăuanii care trăiesc în străinătate să ia în considerare întoarcerea acasă și să găsească aici o viață mai bună, la fel ca aceea pentru care au plecat de lângă cei dragi.
Le mulțumesc băcăuanilor care au ales să ne susțină candidatura și care au încredere că putem da totul pentru Bacău.
Lumi a zis
Voi să lăsați copiilor un județ mai bun?Poate copiilor voștri, că celorlalți…nicio șansă!
John a zis
Exact asta e problema, ca va ganditit numai la copii VOSTRI.
Si in primarie si in consiliul judetean sunt familii de generatii.
Hai cu un vot care sa puna punct la toate astea!
Nicu a zis
Subscriu.
Rahmil a zis
Începe CIOLANIADA, scuze alegerile pe toate fronturile în toate instituțiile statului.
Această VIERMUIALĂ în partide pentru ocuparea unui post călduț și bine remunerat de la stat.
Îmi este greață, șnapani ordinari, aceleași fețe cu alte măști!
Piticul atomic a zis
Ar fi de ras daca n-ar fi de plans! Gura pacatosului adevar graieste! Pt ca nu va ganditi decat la copiii vostri si la copiii copiilor vostri! Altfel, cum putem sa ne explicam toate nepotismele din institutiile de stat capusate si parazitate de familii intregi, de neamuri si prieteni, toti „intepeniti” in posturi caldute, cu lefuri si beneficii generoase! In vreme ce „copiii nostri” aleg calea strainatatii pentru ca nu au niciun viitor si nicio sansa in fata „copiilor vostri” carora le lasati mostenire nu doar un oras ci o tara intreaga, institutii ale statului si tot sistemul! Dle Fechet, nu aveti nicio jena, nicio rusine! Ati facut blat cu PSD si acum ne tineti predici despre cum lasati mosteniri… Fi-mi-ar scarba de asemenea ipochimeni!
John a zis
Acest domn a fost promovat si sustinut de Orban ca si presedinte PNL pe judet. Dupa cateva luni, mai putin de jumatate de an, a devenit fanul lui Catu. Apoi, mare minune, a uitat de Catu si a devenit sustinatorul lui Ciuca. Politician roman get beget. La varful politicii. Haideti sa il sustinem si sa-l votam. Eu abia astept sa nu-l votez. Si am votat PNL inclusiv in 1990 cand majoritatea celor din PNL -ul actual habar nu aveau ce reprezinta acest partid. Cred ca nici Johanis nu stia. Bine cred ca nici acum nu stie prea bine.
Mircea fa-te ca lucrezi a zis
Penelist, ce să îi ceri…județul ăla tot de psdisiti a fost dezvoltat…voi luați-vă de mână cu usereu Viziteu și mergeți cu domnul…domnul Viziteu :))))
Grigore a zis
Dar voi cu cine v-ati asociat? Nu cu PNL? Ce tot ii trageti cu USR-ul? PNL a uitat de USR cu ajutorul caruia a si castigat puterea. Deci USR e history pentru tovarasii cu fularul galben.Sa traim in prezent. Ei s-au asociat cu trandafirii. Steagurile lor sunt cot la cot pe panourile din urbe.
Miha a zis
Omul se lupta sa se tina bine de scaun. Sa curga voturile si banii prostilor de alegatori si in urmatorii 4 ani pentru cineva care promoveaza coruptia , rautatea gratuita si prostia mai ales in scoli.
George a zis
Sunteti remorcuta PSD.
Miha a zis
PSD pierde cu asa o asociere! Apropo,de ce nu vorbeste nimeni de mizeriile liberalilor din centrul Bacaului? Vad ca il ataca pe actualul primar ,dar de fapt ei sunt cu afacerile murdare.
Coleg a zis
Zero barat !
Edi a zis
Penele Bacău sunteți un mare 0. Nu mai spun ca ați adus ciuma userista la primărie, ca asta știm. Sperăm să vă bată psd la județ de sa nu știți ce e cu voi. Răi cum tot i-ați catalogat pe psdsti până acum sunt ani lumina mai buni ca voi. Sunteți o mare mizerie cu 0 realiari. În disperare ați susținut pe Viziteu usereu și acu pe pesedeu. În locul pesede va dădeam un șut în dos pt ca asta meritați, noroc ca au ordin să vă salveze. Mizerie ați făcut, mizerie ați ajuns. Cum spunea colegul vostru Rareș buze roz, rușine să vă fie, la groapa de gunoi a istoriei cu penele ! Marș!!!
Miha a zis
Daca PSD s-a asociat cu PNL,cum vezi dumneata o victorie a pesedistilor? Nu sunt impreuna?
Fost votant PNL a zis
PNL și PSD, aceeași mizerie!
andrei a zis
voteaza sosoaca, aur sau usr :)))))) sa vezi acolo ce bine o dai :))))))
Miha a zis
Poate nici cu aia,dar nici cu psd-pnl,arogantule!
Ionut Vornicu a zis
Daca faceti o statistica, in ministere , in institutii publice, abasade, consulate, institute culturale si chiar deconcentrate…sunt pline de odraslele lor, ale politicienilor si ale demnitarilor.
Va dati seama ca progeniturile rasfatate si crescute cu bani din parandarat nu au excelat scolastic sa ajunga in mediul academic pe meritele lor sau sa concureze adevarat ca functionari publici.
Schema e simpla, mediocritatile sunt trimise la diverse universitati obscure sau mai putin cunoscute, normale prin strainatate, in UE, UK sau chiar SUA&Canada…unde toaca banii bietilor administratori de firme dati parandarat.
Cand revin in trara…taticii lor deja au aranjat posturile caldute…evident tot cu parandaratul ce este piramidal….
Uite asa se pastreaza traditia de familie, si zici ca unii sunt functionari, demnitari sau diplomati de cariera…la fel si in servicii…
Deci suntem satuli pana peste cap de politicieni care daca ar fi fost asa de buni si de gospodari ar fi administrat linistiti ao afacere mica sau mare dupa cum ii ducea capul.
Insa cea mai buna afacere este in slujba cetateanului, la butoanele adminsitratiilor publice, langa contracte de sute de milioane de euro…paznici…
Or mai fi si unii cinstiti…da nu-i mai crede nimeni fara fapte reale…