~2 min lectură 8 comentarii

Eurodeputatul Benea (PSD), replică pentru ministrul Fechet (PNL), pe tema depopulării județului Bacău. Ce spun statisticile?

Redacția Ziarul de Bacău

Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a dat azi o replică ministrului Mircea Fechet, președinte al PNL și candidat la președinția CJ, pe tema depopulării județului.

„De 35 de ani, Bacăul a pierdut 143.000 de oameni. De 35 de ani, în restul țării se poate, doar la Bacău nu. E timpul să schimbăm asta. Bacăul nu are nevoie de război politic. Are nevoie de rezultate. Fac un apel ca, indiferent de culoarea politică, să începem, după 9 iunie, să reparăm ce s-a stricat, să construim ce nu s-a construit, să aducem oamenii înapoi. Dar nu oferindu-le promisiuni, ci lucruri clare: apă, drumuri, servicii de sănătate, școli pentru copii”, a afirmat ministrul Mircea Fechet, pe Facebook.

În replică, eurodeputatul Dragoș Benea a prezentat statistici (detalii AICI) porivit cărora regiunea Nord-Vest a pierdut foarte mulți locuitori. „Întrucât am sesizat că unii colegi de alianță, furați de valul electoral, au un mare apetit pentru statistici ipocrite şi apeluri demagogice la abandonarea unor războaie politice imaginare, fac şi eu precizarea, în calitate de preşedinte al PSD Bacău, că în ultimii 30 de ani regiunea Nord-Vest, alcătuită din județele Bihor, Cluj, Maramureş, Bistrița Năsăud, Satu Mare & Sălaj, a pierdut aproape 400.000 de locuitori”, a afirmat liderul PSD Bacău.

Ilustrativ este cazul județului Bihor, condus până de curând de Ilie Bolojan, care în 1992 avea aproape 640.000 de locuitori, iar la ultimul recensământ – cel din 2022 – populația număra doar 550.000 locuitori. Şi exemplele ar putea lesne continua.

Întâmplător, din această zonă depopulată a României a emanat şi fantomatica „Alianță a Vestului”, bazată pe mitul electoral că doar primarii de o anumită culoare politică aduc dezvoltare şi bunăstare în comunitățile lor. Între timp, „Alianța” a sucombat, nimeni nu-şi mai aminteşte nimic despre ea, nici măcar cei care au format-o, iar județul Bacău – conform Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene – este pe locul 2 în regiunea Nord-Est şi 7 la nivel național ca rată de absorbție a fondurilor europene.

  • eurodeputatul Dragoș Benea
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Razes
    25 mai 2024, 15:28
    0

    Cine e Fechet?
    E din județul Bacău ca nu am auzit până acum!

  2. M
    Marius
    25 mai 2024, 16:54
    0

    Eurodeputatul Dragoș Benea.
    Știe cineva ce a făcut domnul Benea din funcția de eurodeputat?
    A deschis măcar vreodată gura ?

  3. J
    Johnny
    26 mai 2024, 04:23
    0

    Astia doi se certa acum in campanie. Uita ca partidele pe care le reprezinta au condus tara in ultimii 35 de ani, si din cauza lor au plecat romanii in pribegie. De s-ar duce si ei in pribegie,impreuna cu gastile lor politice, am putea trai si noi fara mafia politica cu tot ce decurge din ea.

  4. F
    Fraierel
    26 mai 2024, 08:25
    0

    Ce PROBLEME au ăștia doi… Prin chestiunea aceasta si-au arătat clasa … „PENIBILITATII”. Când te gândești ca indvizi de genul celor doi ne/te conduc …, vai de mama noastră. Nu degeaba spunea cineva, puțin mai deștept decât noi, dacă tăceai, Bai benea, filozof rămâneai.

  5. C
    Chr
    26 mai 2024, 09:33
    0

    Astia de la PSD reinventeaza matematica. In viziunea lui Benea, Bihorul , care a pierdut 640.000 – 550.000 ( el singur spune), adică 90.000 persoane e mai depopulat decat Bacaul , care a pierdut 143.000 persoane. De fapt, in Bacau e lapte si miere, în nord – vest e sărăcie . Te doare capu’ de la asemenea inepţii!

  6. S
    Sava
    26 mai 2024, 16:59
    0

    😂

  7. E
    Edi
    27 mai 2024, 10:16
    0

    Replicile astea sunt cam tot ce ramane in urma lor …

  8. I
    ION
    29 mai 2024, 05:03
    0

    Țara arde, babele se chiaptănă. Asta fac cei doi corifei. Luați-vă de mână și aruncați-vă la groapa de gunoi a istoriei !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.