Ștefaniada

Drumul către Scaunul țării

A fost, spuneau contemporanii săi, „cel dintîi dintre principii lumii”. Primul document din istoria scrisului ucrainean (datat 1529) e un poem despre Ștefan cel Mare. Turcii, deși deplîng pierderile compatrioților lor, vorbesc cu deosebită considerație despre voievodul Kara Bogdan, cum îl numeau ei pe Ștefan cel Mare. Astfel, poetul Așik Pașa Zade Ahmed (1392 – 1484), în cronica sa „Kaba tiirki…”, îi va dedica lui Ștefan cîteva versuri memorabile: „Seamănă Ștefan pară/ pe unguresc pămînt;/ lui Soliman-Hadîmbul/ el arcul i l-a frînt./ De groază-umplu și beiul/ din Țara Românească,/ Căci prinse el de-o vreme/ în țara-i să domnească. Acest ghiaur, se spune/ nu poate fi înfrînt,/ căci zeci de oști făloase/ le spulbera pe vînt”.

Îi vor dedica poeme și alți autori contemporani.

Tatăl său se numise Bogdan al II-lea (1449-1451) și era unul dintre fiii lui Alexandru cel Bun. Se presupune că Ștefan primise botezul de luptă pe cînd avea vreo 15 ani, în timpul bătăliei din Codrii Crasnei, unde tatăl său sfărîmă oastea polonezilor, care aducea pe Alexăndrel domn nou al țării. În 1451, însă, Bogdan Vodă e ucis de Petru Aron, într-o încăierare sîngeroasă din satul Reuseni de lîngă Suceava, unde acesta sosise la o nuntă, sau la un botez, doar cu o mînă de oșteni. Pe acel loc, Ștefan cel Mare va zidi, ceva mai tîrziu, o biserică de piatră „pentru pomenirea tatălui meu, ucis prin trădare”.

Se mai zice că Ștefan, martor involuntar la această scenă, ar fi scăpat, ca prin urechile acului, de răzbunarea lui Aron, care se dădea și dînsul fiu al lui Alexandru cel Bun, deci și frate al celui ucis, tînăra mlădiță de domn strecurîndu-se în puterea nopții în pădurile din împrejurimi.

Va ajunge la curtea verișorului său Vlad Țepeș, domn al Munteniei (1456-1462 și 1476-1477), de unde va și veni, la 1457, cu ajutor militar, pentru a-și răzbuna tatăl ucis mișelește de către unchiul său. Petru Aron îi iese înainte cu oștile sale la Doljești, lîngă Roman, apoi încearcă să-l oprească și la Orbic (sat din ținutul Neamț), dar Ștefan învinge, și aceste victorii îi deschid drumul către Scaunul țării. Urcă pe tronul Moldovei la 12 aprilie 1457, într-o zi de joi.

A fost uns Domn al Țării Moldovei de către mitropolitul Teoctist, în prezența unui sobor de preoți și a „întregului popor”, de pe cîmpul Direptate de lîngă Suceava. De aici încolo va începe a se scrie una dintre filele cele mai luminoase ale istoriei românești. (Sursa: volumul-album „Ștefan cel Mare și Sfînt”, Editura Uniunii Scriitorilor Chișinău, 1997)