Și-au luat salariile în prima zi a pregătirilor

Redacția Ziarul de Bacău

■ ieri s-a reunit lotul oneștean și au fost anunțate achizițiile

Fotbaliștii de la FC Onești și-au reluat de ieri pregătirile. Au răspuns prezent apelului făcut de antrenorul Emil Vlăduț 20 de jucători, în afara celor 5 care au părăsit echipa, Constantin și Dima s-au învoit, urmînd să apară astăzi. Noutățile, propuse de Vlăduț, sînt Lalciu (Sportul Studențesc), Dobre (fost la Petrolul Moinești), Galben (ARO Cîmpulung), Micloș (Tricotaje Breaza), Gheorghiu (Pajura București). Alături de Marcel Bujor, director tehnic la FC Onești, Emil Vlăduț a început noul an de lucru cu o scurtă ședință. „I-am anunțat că și pentru retur vor fi aceleași condiții, poate chiar mai bune. Asta pentru a spulbera zvonurile apărute în Onești cum că la club este criză financiară”, ne-a declarat Vlăduț, care a mai spus că „sîntem printre puținele cluburi care nu au datorii la jucători”. Și ca totul să fie OK, fotbaliștii au trecut și pe la casierie pentru a-și ridica salariile. În ceea ce privește antrenamentul din prima zi, totul s-a limitat la clasicele alergări. „Așa, ca după vacanță”, spune Vlăduț.

În următoarele două zile va fi efectuată vizita medicală, la spitalul din Onești, iar peste două săptămîni lotul va pleca în cantonament la Cîmpulung Moldovenesc. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.