Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, a spus într-o postare pe Facebook, că o susţine pe Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung, pentru a fi aleasă preşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR). La câteva zile după ce a anunțat că intenționează să candideze, primarul Bacăului a declarat că o apreciază pe Lasconi pentru că a decis să îşi asume şi candidatura la alegerile prezidenţiale.
„Dragi prieteni, Elena Lasconi a spus Da! Elena a hotărât să-şi asume atât candidatura la preşedinţia partidului, cât şi candidatura la alegerile prezidenţiale. Nu a fost o decizie uşoară, va avea cu siguranţă multe de înfruntat. De asta are toată aprecierea si susţinerea mea. Mă bucur că a înţeles mesajul meu şi al altor colegi, atunci când am solicitat ca oricine doreşte să se înscrie în cursa pentru conducerea USR să-şi asume şi candidatura. O susţin pe Elena deoarece cred că în acest moment este cea mai bună soluţie pentru USR. Elena are energia şi dorinţa de a reconstrui partidul, are legitimitatea votului şi notorietatea necesară pentru a începe campania cu motoarele turate”, a afirmat Viziteu.
Totodată, el a arătat că USR se află într-o situaţie „extrem de complicată”. „Urmează săptămâni şi luni de foc. Nu ne va fi uşor, situaţia este extrem de complicată şi o ştie fiecare dintre noi. Dar fix pentru astfel de momente am intrat în politică!”, a mai spus primarul Bacăului.
Intrat în USR în timpul lui Nicușor Dan, Viziteu i-a susținut, pe rând, pe foștii președinți Dan Barna și Cătălin Drulă. În campania electorală, primarul USR s-a lăudat cu susținerea lui Romeo Stavarache, fost primar liberal condamnat pentru luare de mită. În prezent, Viziteu este suspect într-un dosar DNA.
INTREG LA MINTE a zis
Fraierii care au votat ALIANTA DREAPTA UNITA, adica USR PMP si gainatul ala de forta dreptei, sa stie un lucru – ATI LUAT TZEAPA, ati votat SOCIALISTII
ADU nu este alianta de dreapta, pentru ca PMP si USR sunt partide de STANGA.
O luam asa, simplu, ca pentru prosti
1. USR SUTINE DREPTURILE MINORITATILOR SEXUALE ?
2. USR sustine PRIMIREA DE IMIGRANTI si respectarea cotei OBLIGATORII impuse de Ursula ?
3. USR sustine familia moderna, de tip parinte 1 si parinte 2 sau familia traditionala ?
4. USR sustine Biserica ORTODOXA si invatamanintele crestinesti ?
5. USR sustine cota de impozitare fixa ?
6. USR promoveaza POLITICILE DE LIMITARE A EMISIILOR DE CARBON SI in general cele ECO ?
7. USR promoveaza modernizarea oraselor prin limitarea numarului de masini ?
8. USR promoveaza accesul public neingradit in SPITALE ?
Mai sunt si altele, asa ca prostovanilor, socialistilor, luati-va de mana cu PEEEESEEEEDEEE ! Sunteti ca fratii !
...si atat a zis
..si cu „penele”!
Miha a zis
Da, nu le-am votat scaunele iar,de asta mor..
Cetatean a zis
Pai cum sa fim de acord cu cota de impozitare unica? Dar ce, toti castigam la fel? Tu ai creier cand vorbesti?
Ramona a zis
Esti prost ca vita. Cota de impozitare unica este sustinuta de catre partidele de dreapta, pentru ca ele reprezinta patura mai bogata a societatii, iar explicatia lor este ca o cota progresiva ar amenda munca si rezultatele financiare.
Cetatean a zis
Ce urat te exprimi si ce proasta gandire poti sa ai. Deci,sa intelegem ca doar patura „mai bogata” este importanta, iar restul oamenilor sa castige mult mai putin ,dar sa plateasca impozite la fel de mari precum cei bogati? Va asteptati sa fiti votati cu asa o conceptie si dupa halul in care va exprimati?
un prost a zis
Ba, trebuie sa recunosc ca eu sunt ultimul prost din orasul asta! si chiar ma mandresc cu asta! Da, vad ca e plin de destepti care cunosc foarte bine cum si ce trebuie sa votezi ca sa fii destept, ca ma si-ntreb ce naiba mai facem alegeri?! Ce e cu shaiming asta?! Conform unora, daca votezi USR esti prost, conform altora daca votezi PSD esti manipulabil, altii zic ca daca votezi PNL esti dobitoc si tot asa…. Pana la urma sa tragem concluzia ca daca stai acasa esti destept ?! ( intreb pentru un prieten)
Cu respect,
Ultimul prost din Oras
Cetatean a zis
Agresivitatea si abuzurile verbale nu le fac cinste niciunuia. Cu un limbaj josnic ca al Ramonei, am fi chiar prosti sa mai iesim sa-i mai votam partidul. Mirosim de care partid e vorba.
Relu a zis
Al cui primar este Viziteu, ales de 36,5% din cei 37% alegători care au venit la vot?