~2 min lectură 0 comentarii

Lemn în valoare de 660.000 lei, confiscat în trafic de polițiști, pe parcursul a 6 luni

Andra Juverdeanu

În domeniul silvic, la nivelul județului, în primele 6 luni ale anului, polițiștii au confiscat lemn în valoare de peste 660.000 lei.

Foto: arhivă

S-a acționat în cadrul Planului comun de măsuri privind prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean, Grupării de Jandarmi Mobile, Direcției Silvice, Gărzii Forestiere Județene și al Biroului Vamal, fiind diminuate tăierile ilegale de material lemnos din fondul de stat.

În acest sens, au fost organizate 408 acțiuni și controale, în urma cărora au fost verificate 103 obiective și controlate 1.326 de vehicule. De asemenea, au fost înregistrate 273 de dosare penale, dintre care 42 din oficiu și au fost constatate și aplicate 284 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. 

Concomitent cu aplicarea sancțiunilor principale, s-a dispus confiscarea a 1.517 m.c. material lemnos în valoare de 664.000 de lei, în mare parte identificat în trafic.

Biroul pentru Protecția Animalelor a aplicat circa 350 de amenzi, în prima jumătate a anului

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au aplicat, în primul semestru al anului, 348 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 86.960 de lei.

De asemenea, au fost emise 12 ordine de plasare a animalelor în adăpost, fiind plasate, în total, 33 de exemplare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.