Județul Bacău are neapărată nevoie de o autofreză performantă

Redacția Ziarul de Bacău

În județul bacău este neapărată nevoie de un utilaj de deszăpezire performant, de mare putere, care să poată face față nămeților de cîțiva metri, este concluzia la care au ajuns autoritățile județului, după lupta cu nămeții din ultimele zile. Prefectul județului, Radu Cătălin Mardare, spune că, în general, cei care au trebuit să intervină și-au făcut treaba, dar că a ieșit la iveală un punct sensibil. „A fost o repriză de iarnă mult mai aspră ca în anii trecuți. A trebuit să lucrăm pompieristic, în funcție de problemele care au apărut, în special a urgențelor medicale. Este necesar ca, în cursul acestui an, să se facă o discuție preliminară cu toate firmele care vor încheia contract pentru deszăpezire, cu Consiliul Județean, pentru că va trebui să găsim o soluție ca cineva să achiziționeze o autofreză performantă, cu randament mare și consum mic, pe care să o avem la dispoziție, mai ales pentru cazurile de urgență”, ne-a declarat Cătălin Mardare.

Prefectul spune că autofreza performantă ar trebui să fie la dispoziția serviciului de ambulanță și să ajute salvările să ajungă în zonele unde există cazuri speciale. „Elicopterul nu este întotdeauna varianta cea mai bună pentru a rezolva urgențe medicale. Condițiile meteo pot reprezenta un impediment. De exemplu, acum s-a apelat la elicopter pentru ca o bolnavă din Stănișești să poată fi adusă la spital, dar, din cauza vîntului, nu s-a putut zbura, în condiții de minimă siguranță”, ne-a declarat prefectul Mardare. Existența unei freze ar putea reduce timpul în care cazurile limită ar fi rezolvate, dar rămîne de văzut dacă vreo firmă din județul nostru este dispusă să investească într-un asemenea utilaj. (Nicoleta BICHESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.