Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a obținut o nouă finanțare prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE), în cadrul competiției „Bilateral Cooperation in the Green Transition”. Proiectul intitulat „Cooperare bilaterală pentru o colaborare pe termen lung” a fost declarat câștigător, fiind derulat în parteneriat cu Universitatea Ostfold din Fredrikstad, Norvegia.
Proiectul se va desfășura în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, având o valoare totală de 142.650 euro. Din această sumă, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău va beneficia de o finanțare de 54.150 euro. Universitatea Ostfold din Fredrikstad este promotorul proiectului, în timp ce Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este parteneră.
Coordonatorii proiectului sunt prof. univ. dr. ing. Lucian Mihet Popa din partea Universității Ostfold și conf. univ. dr. ing. Oana Irimia din partea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Obiectivele proiectului includ întărirea relațiilor bilaterale dintre Norvegia și România, promovarea oportunităților educaționale și dezvoltarea unui plan de studii pentru un nou program de master în România, inspirat din programul de master al partenerului norvegian. Proiectul vizează, de asemenea, creșterea gradului de conștientizare cu privire la tranziția către energie verde și promovarea cooperării în domenii precum energia regenerabilă, economia circulară, eficiența energetică și digitalizarea.
Printre activitățile principale se numără organizarea de ateliere, seminarii și sesiuni de instruire privind tranziția la energia verde și economia circulară. De asemenea, proiectul include o școală de iarnă adresată studenților privind energia regenerabilă, modalități de stocare a energiei și implementarea principiilor economiei circulare către o economie verde.
Proiectul reprezintă o continuare a colaborării dintre cele două universități, începută în perioada 2022-2023, în cadrul unui alt proiect finanțat tot prin granturile SEE și norvegiene, proiect axat pe mobilități pentru cadre didactice și studenți.
Prin acest nou proiect, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău își consolidează rolul în promovarea energiei verzi și în dezvoltarea competențelor necesare tranziției energetice, contribuind la consolidarea parteneriatelor internaționale și la transferul de cunoștințe între mediul academic și cel industrial. (sursa: comunicat de presă)
Basil a zis
Mare scofala. Mult zgomot pentru nimic.