Lotul 2 al Autostrăzii A7, care leagă Stâlpu de Mizil, nu a fost încă inaugurat din cauza unor probleme descoperite la sudurile podului de pe DJ 102H, ce traversează autostrada între Mizil și Amaru. Testele de calitate au arătat că sudurile dintre grinzi, realizate în grabă și pe vreme geroasă, în decembrie anul trecut, nu corespund standardelor, conform site-ului Buzoienii.ro.

Partea pozitivă este că specialiștii au propus, în sfârșit, o soluție pentru remedierea sudurilor defecte. Se va aplica metoda numită „eclisare”, care presupune fixarea unor plăci de fier (eclise) cu șuruburi în dreptul sudurilor.
Această soluție implică perforarea a aproximativ 5.000 de găuri în grinzile metalice de 2 cm grosime, pe întreaga lungime a podului. Procesul va dura însă aproximativ o lună și necesită achiziționarea unor utilaje speciale de găurit cu talpă magnetică.

După finalizarea eclisării, va urma armarea și turnarea plăcii de beton, moment în care lotul 2 va putea fi deschis circulației. În concluzie, deși există acum un plan clar pentru remedierea problemei, inaugurarea acestui segment de autostradă nu va avea loc imediat, ci abia la jumătatea lunii aprilie, adică peste aproximativ șase săptămâni.
Lotul în cauză este realizat de asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC. Valoarea contractului este de 1,249,992,665 de lei, fără TVA.
Asemenea incindente are trebui sa fie motivatie pentru ca firmele implicate sa nu mai poata participa la licitatii cu statul pentru o perioada de trei ani. Cum spaga data parlamentarilor de la putere (PSD, PNL si UDMR) este consistenta, nu se pune, insa, problema ca asemenea legislatie sa fie votata, daramite aplicata.
mai bine te numeai „prostie naturala”